”Cum adică cine-l preia? Avem conducere, am avut Congres, avem președinte, avem toate posturile de conducere ocupate”, a spus Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, răspunzând la întrebarea ”Cine preia partidul?”.
Cu câteva minute înainte de aflarea rezultatelor exit-poll, primarul general nu a vrut să admită un eșec.
”De unde știți că va fi un eșec? Eu zic să așteptăm pentru că s-a mai întâmplat să ne culcăm cu un președinte și ne-am trezit cu alt președinte”, a spus Firea.
”Noi nu ne așteptăm la un eșec și chiar dacă va fi un eșec, eu cred că va fi un scor bun pentru PSD. Am venit aici să o susțin pe doamna Dăncilă, alături de colegii mei. Nu am venit să cântăm prohodul și nici să facem schimbări”, a mai Gabriela Firea.
Dar rezultatele nu au iertat. Klaus Iohannis a obținut 66,5 la sută din voturi, iar Viorica Dăncilă 33,5 la sută, potrivit sondajului exit poll realizat de IRES.