Creșterea masivă a acțiunilor pentru o serie de companii susținute de o comunitate de forumiști de pe Reddit, precum GameStop și AMC, a adus și creșteri puternice pentru o serie de fonduri și investitori care aveau deja acțiuni la acestea.

Flama a pornit de la retailerul de jocuri video GameStop, ale cărui acțiuni s-au apreciat cu 1700% de la începutul anului.

Dar, pe lângă acesta, au crescut și titlurile unor companii precum lanțul de cinema AMC Entertainment, producătorul finlandez de echipamente de telecomunicații Nokia sau producătorul canadian de software BlackBerry, care realiza în trecut dispozitivele cu același nume.

Miliarde făcute peste noapte

BlackRock, cea mai mare companie de manageriere de active din lume, care are sub oblăduire active totale de 8.700 de miliarde de dolari, avea o cotă 13% din acțiunile GameStop.

În urma creșterii acțiunilor, valoarea deținerii a urcat de la 173 de milioane de dolari în decembrie 2020 la 2,6 miliarde de dolari, presupunând că nu a vândut nimic între timp, conform Reuters.

Un alt fond, deținut de Fidelity, avea 2 milioane de acțiuni la GameStop. Aceste avalorau 33 de milioane de dolari la început de ianuarie, dar valoarea lor ajunsese la aproape un miliard de dolari atunci când acțiunile GameStop au ajuns la maximumul de 482 de dolari pe. Joi acestea au închis însă la 193 de dolari bucata.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Coreenii care au vândut exact la timp

De asemenea, a profitat de creștere și fondul sud-coreean MUST Asset Management. Acesta avea 4,7% din acțiuni și le-a vândut.

Fondul coreean anunțase că deține 3,3 milioane de acțiuni la GameStop în martie 2020, când o acțiune era 4,19 dolari. La acel moment, cota sa valora 13,8 milioane.

La cotațiile de miercuri, pachetul valora 1,15 miliarde de dolari, conform MarketWatch.

Cofondatorul Chewy deține 12% din GameStop

Pe lângă cele două fonduri a beneficiat și Ryan Cohen, un investitor care este și cofondator al retailerului online de mâncare pentru animale de companie Chewy.

Acesta deține 12% din acțiunile GameStop și de la el a pornit, de fapt, aprecierea titlurilor.

Acesta a semnat acum două săptămâni un pact cu conducerea GameStop pentru revitalizarea companiei, moment de la care au început să crească acțiunile.

În data de 8 ianuarie, acțiunile sale valorau 159 de milioane de dolari, mai scrie MarketWatch. După creșterea masivă a valorii, cota sa a ajuns să valoreze 3,13 miliarde de dolari.

Șefului GameStop i-a crescut averea de 54 de ori în jumătate de an

De asemenea, George Sherman – șeful Gamestop – beneficiază și el. Acesta are la rândul său acțiuni, echivalentul a 3,4% din total. În iunie 2020, acestea valorau 11,7 milioane de dolari. Miercuri, deținerea sa ajunsese la 742 de milioane, iar joi scăzuse la 643 milioane.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

Creșterea este însă de peste 630 de milioane de dolari, adică de 54 de ori față de valoarea din vara anului trecut.

Două fonduri au convertit acțiuni la AMC

În privința AMC, după aprecierea cotațiilor au avut de câștigat fondurile Silver Lake Management și Mudrick Capital Management, potrivit Bloomberg.

Silver Lake și-a convertit o serie de obligațiuni de 600 de milioane de dolari în acțiuni, la 13,51 de dolari pe acțiune, în contextul în care prețul la bursă depășise 19 dolari.

Câștigul său este de 284 de milioane de dolari,conform calculelor Reuters.

Firmele de brokeraj câștigă din volumul mare

De asemenea, companiile de brokeraj precum Charles Schwav și Citadel Securities au de câștigat din executarea unui număr mare de tranzacții.

Joi, numărul de acțiuni tranzacționate pe bursele americane s-a ridicat la 19,58 miliarde, față de o medie de 14,86 miliarde în ultimele 20 de zile de tranzacționare.

Și companiile pot beneficia

Pe lângă acestea, pot beneficia și companiile în sine. În primul rând, acestea răsuflă ușurate deoarece scapă de speculatorii care apasă pe prețul acțiunilor.

În al doilea rând, situația lor financiară se poate ameliora. Odată cu creșterea acțiunilor, acestea pot emite noi acțiuni pe burse, pe care să le vândă noilor investitori.

Live Text | Alegeri SUA 2024. Cursa între Kamala Harris și Donald Trump va fi decisă de șapte state-cheie. S-au deschis secțiile în Georgia, Michigan și Pennsylvania, care ar putea înclina balanța

Datorită acestui lucru pot face rost rapid de lichidități, iar asta le ajută la consolidarea situației financiare. Mai departe, banii îi pot investi în operațiuni mai bune.

AMC a vândut luni și marți acțiuni în valoare de 304,8 milioane de dolari. Dacă mai aștepta o zi, putea obține de patru ori mai mult.

***

„Școala de bani” este o secțiune publicistică având ca temă educația financiară, finanțată de BCR, dar cu un conținut editorial independent. Aici veți putea citi informații proaspete, analize și sfaturi despre cum să vă gestionați bugetul, soluții de economisire și despre cum să luați cele mai bune decizii în ceea ce privesc veniturile și cheltuielile personale. Interacțiunea oamenilor cu banii e un lucru care se schimbă în permanență, iar informațiile despre cele mai bune practici mondiale, despre riscuri și tendințe ne pot influența viața în bine. BCR nu are niciun control asupra acestor articole, nu le vede înainte de publicare, ele sunt scrise independent de redacția Libertatea.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump conduce cu 154 la 30. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump conduce cu 154 la 30. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI