Explozia, care s-a petrecut la ora 10:00 (ora locală), a avut loc la o unitate Unipetrol din orașul Kralupy nad Blatavou, aflat la nord de capitala Praga, la o distanță de aproximativ 30 de kilometri.

„A avut loc o explozie în timpul curăţării unui rezervor gol“, a spus primarul oraşului Kralupy, Petr Holeček.

Victimele nu făceau parte din personalul rafinăriei, ci lucrau pentru firme angajate să pregătească închiderea instalaţiilor, pentru ample lucrări de modernizare.

Astăzi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că cinci din cele şase persoane care au murit în urma exploziei sunt români.

Cine sunt cei 5 români morți în explozia din Cehia. Dintre aceștia, doi sunt din Prahova și doi din Dâmbovița:

  • Marian Iulian Mihăilescu (31 de ani) – din Ploiești, județul Prahova;

Marian Iulian Mihăilescu (Foto – Adevărul)

  • Ion Pandele (47 de ani) din satul Pisculești, comuna Tinosu, județul Prahova;;
  • Constantin Brânzaru (55 de ani), din satul Chirca, comuna Mogoșani, județul Dâmbovița;
  • Georgian Cătălin Ştefan (24 de ani), din orașul Titu, județul Dâmbovița, potrivit ziareph.ro.

Constantin Brânzaru, Georgian Cătălin Ştefan și Ion Pandele (Foto – Adevărul)

Numele celui de-al cincilea român care a decedat în explozie n-a fost dat încă publicităţii. MAE îşi exprimă profunda compasiune pentru tragicele pierderi de vieţi omeneşti şi transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.

Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine în permanenţă legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, inclusiv pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite, scrie Agerpres.

Cătălin Șerban locuia în Târgoviște și lucra pentru o firmă angajată să pregătească închiderea instalaţiilor, pentru ample lucrări de modernizare, informează observator.tv.

Ion Pandele, tatăl unei fete de 22 de ani, era plecat în Cehia de 10 ani și, potrivit familiei sale, lucra ca lăcătuş la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou, unde s-a produs explozia. În satul său natal, era cunoscut drept un om muncitor, dar era foarte apreciat la locul de muncă.

Familia a fost anunţată că este unul dintre cei cinci români care au murit în urma deflagraţiei.

Tătăl, Florea Pandele, a declarat – pentru Mediafax – că în Cehia lucrează şi un alt fiu care a încercat să ajungă la uzina unde a avut loc explozia, însă nu i s-a permis accesul.

Președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje de condoleanțe familiilor îndoliate din țara noastră.

Autoritățile cehe susțin că tragedia de joi este cel mai grav accident industrial înregistrat în Cehia, din 1984, și spun că uzina din Cehia va suporta costurile de repatriere ale celor cinci români decedați în explozie.

Rafinăria este deţinută de o companie poloneză şi împarte aceeaşi platformă industrială cu o uzină petrochimică. Localnicii s-au temut de eventuale scurgeri de substanţe toxice, dar experţii au confirmat că nu există niciun pericol.

Ancheta asupra cauzelor accidentului ar putea dura câteva luni. Presa cehă crede că ar putea fi vorba fie de aprinderea spontană a gazelor rămase în rezervor, fie de neglijenţă sau de nerespectarea procedurii de golire.

FOTO main – Observator TV



CITEȘTE ȘI… VIDEO/Laserul de la Măgurele, cel mai puternic din lume, va fi pornit peste o lună, pentru rodaj. Sistemul va dezvolta 10% din puterea Soarelui



 

Urmărește-ne pe Google News