Pentru prima dată s-a cerut beatificarea cei șapte episcopi martiri acum aproape 26 de ani. Cauza beatificării celor șapte episcopi români greco-catolici uciși din ură faţă de credinţă a fost deschisă în 1994. După 25 ani, în 19 martie 2019, Sfântul Părinte a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinților să promulge Decretul privind martiriul celor șapte episcopi, arată Conferința Episcopilor Din România, într-un comunicat.
Cei șapte episcopi martiri vor fi beatificaţi de către Papa Francisc în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 2 iunie 2019.
Cei șapte episcopi martiri, primul prelat ucis de comuniști
Vasile Aftenie (1899-1950), episcop vicar general pentru București și Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcărești, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalţi episcopi arestaţi și era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat în ascuns de Securitate în cimitirul Bellu catolic, având inscripţionate pe cruce doar iniţialele „A.V.”
Între cei șapte episcopi martiri, a fost primul care și-a pierdut viaţa în timpul persecuţiei, la 10 mai 1950.
S-a născut în 1899, a făcut liceul la Blaj, a studiat la Colegiul Pontifical de Propaganda Fide din Roma, obţinând un doctorat în teologie în 1925. Hirotonit preot în 1926, Vasile Aftenie a fost numit protopop de București în 1934, iar în 1940 a fost hirotonit episcop vicar pentru București și Vechiul Regat.
Ca și Iuliu Hossu, Vasile Aftenie a fost abordat de autorităţi înaintea declanșării persecuţiei deschise, Petru Groza propunându-i un scaun de mitropolit dacă trece la ortodoxie.
Cel mai bătrân dintre cei șapte episcopi martiri
Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), episcop de Oradea și decan de vârstă al episcopilor greco- catolici, a murit la 11 iulie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaște mormântul.
S-a născut în 1875, a studiat la Blaj, Budapesta și Viena. În 1912 a fost hirotonit episcop pentru Lugoj. Din 1922 a fost episcop de Oradea. În timpul ocupaţiei maghiare a trebuit să se refugieze în Beiu (rămas în Regatul României după Dictatul de la Viena).
Pe 29 octombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopţii, dus la București sub pretextul că va fi primit în audienţă de un ministru, internat pentru două nopţi în celulele arestului Ministerului de Interne și apoi înfăţișat ministrului Cultelor, care i-a propus să treacă la ortodoxie.
Ioan Suciu a murit de foame
Ioan Suciu (1907-1953), Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securităţii, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămășiţele.
S-a născut la Blaj, în 1907. A absolvit Universitatea Pontificală Angelicum de la Roma. A obţinut la Roma două doctorate, în teologie (1927) și în filosofie (1932). A fost hirotonit preot în 1931 și consacrat episcop în 1940. În 1947, la 40 ani, Ioan Suciu a fost numit administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. În 1948, a avut o activitate intensă – memorii adresate guvernului, numeroase vizite în parohii și predici, corespondenţă cu Nunţiatura, scrisori pastorale – fiind arestat de trei ori în decursul anului.
Tit Liviu Chinezu, unul dintre cei șapte episcopi martiri, episcop în clandestinitate
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav și lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihnește trupul său a rămas necunoscut posterităţii.
Fost protopop greco-catolic al Bucureștilor, Tit Liviu Chinezu a fost consacrat episcop în clandestinitate, în 1949, în lagărul de la mănăstirea Căldărușani.
A studiat la Blaj și la Roma, la Colegiul pontifical De Propaganda Fide, obţinând un doctorat în filosofie (1927), fiind numit protopop de București în 1946. A fost arestat în 1948 și dus în grupul celor 25 de protopopi și canonici greco-catolici la Mănăstirea ortodoxă de la Neamţ. Acolo a refuzat propunerea de trecere la ortodoxie ce i-a fost făcută de vicarul Teoctist, care avea să devină Patriarh. De la Neamţ a fost transferat în lagărul organizat în cadrul Mănăstirii ortodoxe Căldărușani, unde a fost consacrat episcop în clandestinitate.
A fost închis în 1950 cu ceilalţi episcopi în închisoarea de la Sighet, unde s-a îmbolnăvit.
Ioan Bălan a fost șantajat cu tratamentul medical
Ioan Bălan (1880-1959), episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, la 79 de ani, la Mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei episcopi ce supravieţuiseră Sighetului.
În ultimii trei ani de viaţă i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiţionate și de oferirea de tratament medical, toate propunerile fiind refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din București.
A fost primul preot paroh care a slujit în bisericuţa „Sfântul Vasile cel Mare” ridicată în 1909 pe strada Polonă din București, devenită, în 2014, Catedrala Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București.
A studiat la Blaj, Budapesta și Viena, unde a obţinut un doctorat în teologie (1906). În 1929 a fost membru al Comisiei Pontificale de la Roma care a revizuit Codul de Drept Canonic al Bisericilor Orientale, fiind numit episcop de Lugoj în 1936.
A fost arestat împreună cu ceilalţi episcopi în 29 octombrie 1948.
Alexandru Rusu, singurul din cei șapte episcopi martiri condamnat pentru înaltă trădare
Alexandru Rusu (1884-1963), episcop de Maramureș, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. Ispășea o condamnare pe viaţă primită în 1957 pentru „instigare și înaltă trădare” după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 și închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeș , Ciorogârla și Coco . Locul exact al înhumării nu a mai putut fi identificat.
Renumit pentru intransigenţa sa, Episcopul Alexandru Rusu a înfruntat atât ocupaţia horthystă din nordul Transilvaniei (1940-1944), cât și ocupaţia sovietică.
A studiat la Târgu Mureș, Blaj și Budapesta, unde a obţinut un doctorat în teologie. A fost directorul ziarului Unirea – publicație a Mitropoliei Blajului -, polemist redutabil în apărarea Bisericii Române Unite în perioada interbelică.
A fost arestat în 29 octombrie 1948.
Iuliu Hossu a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918
Iuliu Hossu (1885-1970), episcopul de Cluj-Gherla care a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918, a supravieţuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârșitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldărușani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – și a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securităţii, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din București.
S-a născut în 1885, a studiat la Reghin, Târgu Mureș, Blaj și Roma, unde a obţinut doctorate în teologie și filosofie. În primul Război Mondial s-a înrolat voluntar ca preot militar, acordând asistenţă spirituală soldaţilor români din armata austro-ungară. A fost numit episcop în 1917, la numai 32 de ani.
La 1 decembrie 1918, după ce a citit Rezoluţia de unire cu România, Iuliu Hossu s-a îmbrăţișat cu Miron Cristea, Episcopul ortodox de Caransebeș, viitor Patriarh, spunând: „Cum ne vedeţi aici îmbrăţișaţi frăţește, așa să rămână îmbrăţișaţi, pe veci, toţi fraţii României!”. Sub ocupaţia hortystă, Iuliu Hossu a fost cel mai de seamă reprezentant al românilor, îndurând atacurile extremiștilor maghiari și manifestând o frăţească solidaritate cu episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan.
În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost arestat și închis împreună cu ceilalţi episcopi martiri
Sursa foto: bisericacatolica.ro
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro