Pe 23 noiembrie, Kremlinul a invitat 16 femei, la reședința personală a lui Vladimir Putin, pentru a discuta opiniile și sugestiile lor despre războiul din Ucraina și mobilizarea din Rusia, potrivit anunțului făcut atunci de administrația de la Moscova. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și instituțiile de presă de stat au prezentat evenimentul ca pe o întâlnire „cu mame ale membrilor serviciului care au luat parte la operațiunea militară specială”.

Primele informații despre eveniment nu indicau, însă, cu exactitate câte dintre femei au, de fapt, fii care au fost recrutați pentru a lupta în Ucraina. Potrivit jurnaliștilor de la Meduza, doar fiii a trei dintre ele au fost trimiși la război.

Mamele tinerilor mobilizați sunt Iulia Belekhova, șefa filialei regionale din Moscova a coaliției politice pro-Putin, Frontul popular al întregii Rusii, Elena Alekseeva, casnică din regiunea Belgorod, aflată aproape de granița cu Ucraina, și Marina Bakhlina, o bucătăreasă din Iakutsk.

Celelalte femei sunt mame ale unor voluntari sau militari de carieră, precizează Meduza. Una dintre ele, Nina Pshenichkina, din autoproclamata Republică Populară Luhansk, i-a arătat lui Vladimir Putin o fotografie cu fiul ei, care a plecat să „lupte pentru lumea rusă” în 2014 și a fost ucis în 2019.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

O alta, Nadezhda Uzunova din Hakasia, este o activistă a unei organizații non-profit de sprijin pentru veterani, Frăția de luptă. Ea a declarat că a participat la întâlnire pentru că este „familiarizată cu Donbasul” din 2017. Se presupune că Uzunova a asistat la evacuarea „copiilor grav bolnavi și răniți”, iar acum îi ajută pe recruți.

Totodată, publicația rusă a identificat 11 dintre cele 16 femei ca fiind angajate ale unor organizații finanțate de stat sau având legături cu mișcările sociale pro-Kremlin.

De exemplu, Maria Kostiuk este adjunctă a guvernului Regiunii Autonome Evreiești, Irina Tas-ool conduce Departamentul pentru Familie, Tineret și Sport din regiunea Kaa-Khem din Republica Tuva, iar Olga Beltseva ocupă funcția de deputat municipal din Moscova din partea partiduluiRusia Unită, formațiunea lui Putin.

În schimb, la discuțiile cu președintele rus nu au fost invitate reprezentante ale organizațiilor independente, precum Comitetul Mamelor Soldaților.

„Cantitatea necesară de mame”, greu de găsit

Descriind pregătirile pentru întâlnire, două surse apropiate administrației prezidențiale au declarat pentru Meduza că ideea organizării acesteia a apărut în contextul numeroaselor plângeri ale recruților și rudelor lor cu privire la mobilizare.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

„Mobilizarea i-a afectat pe mulți și mulți încă se tem de asta. A fost important să arătăm că președintele (…) nu a uitat de oameni”, a declarat una dintre surse.

În același timp, mai precizează Meduza, a devenit rapid evident că ar fi greu de găsit „cantitatea necesară de mame”.

Nu poți să iei oamenii de pe stradă să se întâlnească cu președintele. Ar putea întreba orice – ar putea duce la incidente neplăcute.

Sursă de la Kremlin pentru publicația Meduza:

Așa se face că angajații administrației prezidențiale le-au găsit ei înșiși pe unele dintre participante. Este vorba despre șefa filialei din regiunea Moscova a Frontului popular din toată Rusia, Iulia Belekhova, și regizoarea „patriotică” Olesia Shigina. Potrivit Meduza, la întâlnirea cu Putin, Belekhova a spus că fiul ei a fost recrutat, în timp ce Shigina a declarat că fiul ei s-a oferit voluntar.

De asemenea, o sursă citată de publicație afirmă că cele două au fost aduse la discuții de Direcția de proiecte sociale a administrației, care este condusă de Serghei Novikov, un coleg apropiat al lui Serghei Kiriyenko, care conduce politica internă a Kremlinului. Iar la întâlnire, au vorbit despre proiecte supravegheate de Novikov și au cerut sprijin din partea lui Putin.

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Kremlinul a căutat participante și dincolo de Moscova, dând instrucțiuni mai multor administrații regionale să selecteze „femei potrivite”.

Femeile, „motivate de posibilitatea de a se întâlni cu șeful statului”

Candidatele „prioritare” au fost oficiali de stat de lungă durată, membre ale Rusiei Unite și Frontului Unit al întregii Rusii și angajate în proiecte finanțate de stat, care să facă parte din „verticala puterii” sau „să știe când să vorbească și ce să spună”, mai precizează sursele Meduza din zona administrației prezidențiale.

Femeilor nu li s-a promis niciun beneficiu material în urma întâlnirii cu Putin, însă au fost „motivate” de posibilitatea de a-l „vedea pe șeful statului” și de a „deveni notabile la nivel regional”.

De altfel, în timpul discuțiilor, ele i-au mulțumit șefului cecen Ramzan Kadîrov, guvernatorului din Tula Alexei Diumin, șefului Iakuției, Aisen Nikolaiev și guvernatorului Regiunii Autonome Evreiești, Rostislav Goldshtein.

Jurnaliștii de la Meduza mai precizează că au încercat să contacteze participantele la întâlnire, însă nu li s-a răspuns la apeluri și nici la mesaje.

După eveniment Iulia Belekhova a făcut declarații despre prezența unor femei din structurile proguvernamentale, afirmând că „mamele pot lucra. Ești mamă în primul rând. Și din ce partid aparține o persoană nu contează”.

Foto: EPA

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

ivryernest   •   08.12.2022, 16:21

Manipulare și dezinformare Cделано в CCCP... Cunoaștem !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI