- Jurj Viorel, agresorul sexual de 52 de ani, a susţinut că “fetiţa l-a provocat să facă sex cu ea, deoarece era mereu îmbrăcată sumar”. Iar magistraţii l-au crezut.
- Fetiţa de 11 ani a fost violată în curtea vecinilor, acolo unde mergea să se joace cu copiii care erau de-o seamă cu ea.
- La insistenţele lui Jurj, alţi cinci adolescenţi au agresat sexual minora. Pentru fapta lor, ei au primit nişte amenzi simbolice.
- Mai bine de un deceniu, fata s-a străduit să le demonstreze magistraţilor români că a fost victima unui viol. Doar trei din şapte judecători i-au dat până acum dreptate.
Ioana* era elevă în clasa a IV-a atunci când a fost violată de şase
indivizi care locuiau în acelaşi sat cu ea. Cinci dintre agresorii sexuali erau
adolescenţi, iar cel care i-a instigat, Jurj Viorel, avea 52 de ani.
Calvarul fetiţei a durat şapte luni. În tot acest timp, Jurj o amenința
că o omoară cu bătaia dacă spune cuiva, iar Ioanei i-a fost ruşine şi frică să
le ceară ajutorul părinţilor ei.
În martie 2009, observând că fata nu mai foloseşte absorbante intime,
mama a început să-i pună întrebări. Şi abia atunci a aflat prin ce trece fetiţa
care, în urma agresiunii sexuale, rămasese însărcinată.
Părinţii au depus în aceeaşi zi reclamaţie la Poliţie, iar cazul a fost
preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Un rechizitoriu de patru pagini
Rechizitoriul întocmit de procurorul DUMITRU ŞOFAN se bazează pe
declaraţiile fetiţei, certificatul medico-legal, declaraţii de martori şi
declaraţiile celor şase învinuiţi.
În certificatul medico-legal se preciza doar că victima “prezintă
deflorare completă, iar pe corp nu sunt prezente urme de violenţă”. Iar ca
martori, procurorul Şofan a audiat doar două fetiţe care avea 13 şi 14 ani,
surorile adolescenţilor puşi sub învinuire.
Singurii care n-au vrut să creadă că un copil de 11 ani poate consimţi
un act sexual au fost poliţiştii de la IPJ Hunedoara. Ei au solicitat ca
fetiţei să i se facă o expertiză medico-legală psihiatrică. Iar concluziile au
fost că ea suferea de stres posttraumatic.
Minora vorbește rușinată despre cele întâmplate, are amintiri vii legate de evenimente. (…) Declară că nu a spus nimănui mai repede despre incidente deoarece se temea pentru siguranța ei și a membrilor familiei ei
Raportul expertizei medico-legale psihiatrice:
Dar procurorul Şofan nu a ţinut cont de raport în rechizitoriu.
Din analiza tuturor actelor dosarului, acte medico-legale, probe testimoniale nu rezultă fără dubiu că actele sexuale au fost săvârşite fără acordul părţii vătămate
Rechizitoriul Parchetului dpl Tribunalul Hunedoara:
Jurj Viorel a fost trimis în judecată nu pentru viol, ci pentru act
sexual cu un minor. Pentru unul dintre agresori s-a decis neînceperea urmăririi
penale, pentru că el avea 13 ani, iar ceilalţi patru adolescenţi au primit doar
câte o amendă simbolică, de 250 de lei sau 100 de lei.
Având în vedere starea de fapt, respectiv modul cum partea vătămată a întreţinut relaţiile sexuale cu învinuiţii, apreciem că faptele acestora nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, amenda administrativă fiind suficientă pentru corijarea lor
Rechizitoriul Parchetului dpl Tribunalul Hunedoara:
Acest rechizitoriul a fost confirmat, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei,
de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, NICOLAE
PAŞTIU.
Procuroare: ”Nu rezultă, fără dubiu, că victima nu s-a opus”
Părinţii Ioanei au formulat plângere împotriva soluţiei de netrimitere
în judecată a celor patru fraţi care recunoscuseră că au întreţinut relaţii
sexuale cu fetiţa de 11 ani.
“Toţi cei patru au ameninţat-o că, dacă nu vor întreţine raporturi
sexuale, îi vor anunţa familia despre ce s-a întâmplat între aceasta şi Jurj
Viorel, aşa încât ne găsim în prezenţa unei constrângeri psihice”, se
precizează în plângerea părinţilor, care face trimitere şi la raportul de
expertiză medico-legală-psihiatrică aflat în dosar.
Cazul a ajuns pe masa unei procuroare care a respins plângerea, ca
neîntemeiată.
“Din analiza tuturor actelor dosarului nu a rezultat fără dubiu că
actele sexuale au fost săvârşite fără acordul părţii vătămate, nefiind deci
întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol”, notează SANDA
IONELA DRAIA, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul
Hunedoara.
Judecătoarea admite că fetiţa ”a fost supusă la o traumă psihică”
Dosarul în care Jurj Viorel era acuzat de act sexual cu un minor a ajuns
la Judecătoria Deva şi a fost repartizat judecătoarei PETRONELA NEGREA DRUCAN.
Părinţii fetiţei au cerut schimbarea încadrării faptei în viol. În
pledoaria sa, avocatul familiei, Marin Miertoiu, a declarat instanţei că este
mirat de faptul că victima “nu a putut fi privită cu inocenţa unui copil, ci
este pusă pe o scară cum numai prostituţia este pusă, abuzându-se de justa
valoare a probelor administrate”.
Procurorul de şedinţă, JEAN NICOLAE UNCHEŞELU, a spus că se opune
cererii de schimbare a încadrării juridice, motivând că deşi “în cauză este
vorba de o vârstă foarte fragedă a părţii vătămate, respectiv 11 ani, cu
privire la iresponsabilitate nu se poate face o asimilare, ca să se considere
că partea vătămată nu este conştientă de faptele sale”.
Iar judecătoarea a decis că fetiţa de 11 ani nu a fost violată, ci a
făcut sex de bunăvoie cu bărbatul care putea să-i fie bunic.
Este relevantă şi atitudinea părţii civile după primul act sexual cu inculpatul care, în loc să evite întâlnirile cu acesta, a mers în continuare să se joace cu fetele din curtea vecină, unde ştia că va veni şi inculpatul.
Sentinţa penală nr. 487/2010 a Judecătoriei Deva:
Judecătoarea Negrea Drucan l-a condamnat pe Jurj Viorel la 3 ani de
închisoare şi l-a obligat să plătească victimei 10.000 de lei daune morale,
admiţând că fetiţa “a fost supusă la o traumă psihică, ca urmare a faptelor
inculpatului” şi că “pot apărea repercusiuni pe parcursul dezvoltării şi
maturizării sale”.
Zece luni mai târziu, aceeaşi judecătoare a respins, ca nefondată,
plângerea prin care părinţii fetiţei cereau tragerea la răspundere penală şi a
celor patru fraţi care au abuzat fetiţa la îndemnul lui Jurj.
În ceea ce priveşte vârsta minorei, aspect important în analiza imposibilităţii părţii vătămate de a-şi exprima voinţa, deşi este o teză posibilă, dată fiind dezvoltarea psihică la această vârstă, instanţa nu o va reţine raportat la probele administrate.
Sentinţa Penală nr. 245/2011 a Judecătoriei Deva:
Judecătorii de la Curte: «E posibil ca victima, chiar dacă nu are 12 ani, să aibă aptitudinea de a se apăra»
Părinţii fetiţei au atacat decizia de condamnare a lui Jurj, iar dosarul
a ajuns la Tribunalul Hunedoara, unde un complet format din judecătorii Ioan
Adrian Sava şi Violina Draia l-a condamnat pe Jurj Viorel pentru viol, la 4 ani
de închisoare.
În dreptul român, se prezumă absolut lipsa totală a discernământului oricărei persoane până la împlinirea vârstei de 14 ani. Aşadar, anterior vârstei de 14 ani, minorul nu poate exprima un consimţământ valabil, fiind într-o stare de imposibilitate de a-şi exprima voinţa în mod valabil, datorită vârstei, experienţei reduse de viaţă etc.
Decizia Penală nr. 328/A/2010 a Tribunalului Harghita:
Dar Jurj Viorel a făcut recurs, iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat
din nou dreptate lui: n-a fost viol, deşi fetiţa avea doar 11 ani.
Starea de neputinţă a victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa trebuie stabilită în concret, de la caz la caz, existând posibilitatea ca o persoană sub 15 ani să se găsească într-o asemenea stare, după cum este la fel de posibil ca victima – chiar dacă nu a împlinit vârsta de 12 ani – să aibă aptitudinea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.
Decizia Penală nr. 70/2011 a Curţii de Apel Alba Iulia:
Jurj Viorel a rămas condamnat pentru act sexual cu un minor, la 3 ani de
închisoare. Decizia a fost luată de judecătorii MONICA FELICIA FARCAŞ, MARIUS
AUREL MOTOLEA şi SANDA TRIF. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a
fost reprezentat în proces de procuror ALINA OANĂ.
CEDO: Justiţia din România are o mare problemă
După ce fost dată decizia definitivă, părinţii Ioanei, ajutaţi de
avocata Adina Laza, s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului. Iar CEDO
a decis că justiţia din România are o mare problemă, atât timp cât instanțele
nu pot face diferenţa între viol şi act sexual cu un minor.
Cauza M.G.C. împotriva României a pus ţara noastră sub monitorizarea
Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei, la capitolul “protecţia contra
relelor tratamente” (https://rm.coe.int/16807097cf)
România nu are capacitatea de a dezvolta o practică judiciară stabilă şi coerentă asupra noţiunii de consimţământ, pentru a diferenţia clar cazurile de viol de cazurile cu raporturi sexuale consimţite cu un minor.
Comitetul de Miniştri, Serviciul de executare a hotărârilor CEDO:
În baza deciziei CEDO, cazul Ioanei a fost redeschis, iar după un proces
care a durat aproape trei ani, Jurj Viorel a fost condamnat recent pentru viol,
la 5 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.
Ce fac azi cei 9 magistraţi
Şofan Dumitru, cel care a
întocmit rechizitoriul, este acum procuror-şef Secţie Urmărire Penală la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Nicolae Paştiu, cel care a
confirmat rechizitoriul, este procuror-şef Secţie Urmărire Penală la Pachetul
de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Draia Sanda Ionela, cea care a
respins plângerea părinţilor fetiţei, lucrează şi azi Parchetul de pe lângă
Tribunalul Hunedoara şi este procuror-şef Secţie Judiciară.
Petronela Negrea Drucan, prima
judecătoare care a decis că fata de 11 ani a consimţit actele sexuale la care a
fost supusă, profesează la Tribunalul Hunedoara.
Jean Nicolae Uncheşelu, primul
procuror de şedinţă care s-a opus schimbării încadrării faptei lui Jorj din act
sexual cu un minor în viol, e procuror la DNA – Structura Centrală.
Monica Felicia Farcaş, preşedinta
completului de la Curtea de Apel Alba Iulia care a decis că fetiţa de 11 ani
s-ar fi putut apăra, este azi preşedinta Judecătoriei Blaj.
Marius Aurel Motolea, judecător în
completul condus de Farcaş, profesează acum la Secţia I Civilă a Curţii de Apel
Alba Iulia.
Judecătoarea Sanda Trif, judecătoarea
de la Curtea de Apel Alba a ieşit la pensie în ianuarie anul trecut, iar Alina
Oană este procuror DNA – ST Alba Iulia.
După un deceniu de procese, Ioana, victima care la 11 ani a fost violată
de şase indivizi, continuă şi azi bătălia în instanţă, pentru a i se face
dreptate.
Nici la acest moment, Codul Penal român nu prevede explicit vârsta la
care un minor poate să consimtă un act sexual.
*Nu am dezvăluit identitatea victimei, din respect pentru viaţa privată
a acesteia.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!