Estimată în 2023 la aproape două milioane de euro pe zi, 700 de milioane pe an, publicitatea pe care și-o fac companiile și instituțiile din România trece, în cea mai mare parte, prin agențiile de publicitate. Ele se mai numesc și agenții de media, pentru ca să se distingă de agențiile de creație, cele care realizează conceptul campaniilor. 

Mai mult de jumătate din acești bani, conform estimărilor Initiative Media, citate de Pagina de Media, merg către televiziuni. Dar cine e angajat de client să coordoneze traseul bugetelor clienților de publicitate?

Forbes a trecut în revistă proprietarii agențiilor de media. „Dintre cele 15 agenții de media din România, monitorizate de Forbes România, 11 au acționariat străin, reprezentat prin marile rețele mondiale de comunicare. Numai patru companii sunt controlate integral de antreprenori români: Media Investment, United Media Services, House of Media și Havas Media (MPG)”, scrie Forbes. Portalul Termene.ro a fost utilizat pentru analiză. 

Acționarii români ai agențiilor de media sunt reprezentați de antreprenorii care au pornit afacerile de publicitate la începutul anilor 90. Vezi cartea „Primul an de publicitate”.

  • Bogdan Enoiu mai deține 6% din acțiunile B.V. McCann-Erickson.
  • Paul Radu și Veronica Savanciuc, fondatorii Lowe Group România, controlează firma One Big Band Lowe Group S.A., care are o participație de 80% la agenția Initiative Media.
  • Ștefan Iordache și Teddy Dumitrescu, alți doi pionieri ai publicității din România, dețin pachete solide la Publicis Groupe Media, 32,7%, respectiv 26,3%.
  • Dar antreprenorii români care mai dețin în prezent integral agențiile înființate sunt Zoltan Szigeti și Mihaela Nicola (The Group), Dana Bulat (United Media Services și Media Tique) și Adrian Dura (Havas Media).
  • Zoltan Szigeti și Mihaela Nicola, pionieri ai publicității românești, controlează agențiile Media Investment (90%) și House of Media (98%) prin intermediul firmei The Group of Communication Agencies. Prin aceeași firmă, ei dețin indirect agenția Omnicom Media Group (65%).
  • Dana Bulat are 90% din United Media Services și 40% din Media Tique. Singurul off-shore din Cipru din piața agențiilor de media este acționar la agenția Media Tique (60%).
  • Adrian Dura are o participație de 65% din agenția Havas Media, alături de un grup de vechi parteneri.

Datele integrale aici, în articolul din Forbes. 

Urmărește-ne pe Google News