46 comentariiÎnainte să se aprindă toate luminile și să se pornească muzica, mai mulți ucraineni lustruiesc Promenada Mall din București. La 9:00, într-o sâmbătă de la mijlocul lui august, obloanele magazinelor sunt încă trase. Cortina cumpărăturilor și a socializării se ridică peste o oră, pentru miile de oameni care vor ajunge aici.
Tatiana, 39 de ani, stoarce mopul într-o baie de la parter. Emilian, un tânăr de 18 ani, intră în toaleta bărbaților decorată cu faianță verde de la etajul al doilea, să vadă dacă totul e curat. Iar Olena, 41 de ani, șterge cu o cârpă mesele din fața restaurantelor.
Toți poartă același tip de tricou polo albastru închis cu numele firmei la care lucrează, Deep Serv. Este firma angajată de Promenada pentru curățenie. Iar compania a angajat ucraineni.
„Să se relaxeze la plaja lor”
„S-au obișnuit să aștepte numai pomană.”
„Drum bun la ei în țară, să lupte acolo dacă e război ori să se relaxeze la plaja lor, cum văd în diferite media.”
„Ucrainenii din sud puteau merge în nord-vestul Ucrainei, să se ajute între ei, dar interesul lor era altul! Vă dau o idee, mergeți cu camera ascunsă și aflați poveștile adevărate despre «săracii ucraineni».”
„Românii au mai mare nevoie de bani din partea statului român.”
Acestea sunt câteva dintre opiniile cititorilor, similare cu cele întâlnite și pe alte site-uri de știri sau pe rețelele sociale. Chiar dacă studiile arată că doar 1 din 1.000 de cititori lasă un comentariu, aceste comentarii transmit o stare de spirit.
De dimineață, într-un mall încă gol, comentariile sunt mai puține și faptele mai importante.
„La orice loc de muncă e și greu, și ușor”
Cu ajutorul ucraineanului Feder, șef de tură la firma de curățenie și vorbitor de română, discutăm cu alte trei angajate. Feder traduce.
Olena, 41 de ani, a venit în noiembrie anul trecut în România împreună cu fiul ei adolescent, Emilian. A stat vreo două luni fără loc de muncă, povestește femeia cu păr blond ondulat. O perioadă a muncit la negru într-o fabrică de cartoane, spune ea, iar de câteva luni e angajată în curățenie.
La aceeași firmă și-a găsit de lucru și fiul ei de 18 ani. Tânărul e în clasa a XII-a, își continuă școala online în ucraineană și învață limba română la cursuri oferite de stat.
Locuiau la granița cu Belarus, în orașul Cernihiv, unde Olena și soțul său vindeau legume din gospodăria proprie și a rudelor. „Pepene verde!”, precizează femeia cu mândrie în limba română. A reținut destule cuvinte și își dorește să mai învețe, să se descurce mai bine. „La orice loc de muncă e și greu, și ușor”, mai spune Olena.
Vorbim într-un mic parc din apropiere, unde ucrainenii mai ies în pauze. „Toaletele sunt murdare”, glumește Tatiana, 39 de ani, pentru că le-am luat timp și din pauză, și din program. E din regiunea Nikolaev, din sud, și a ajuns în România în octombrie 2022 împreună cu cei doi copii și cu mama sa.
Tatiana și-a găsit de lucru la această firmă de curățenie o lună mai târziu. Întâi a căutat un post în domeniul în care lucrase în Ucraina, în administrația locală. „Muncă de birou”, traduce Feder.
Băiatul Tatianei merge în clasa I la o școală românească, dar într-o grupă de ucraineni, iar fiica, în vârstă de 15 ani, face online cursurile în ucraineană.
O întrebăm pe femeie cum s-a adaptat la noul loc de muncă, diferit de cel din Nikolaev. „Dacă vrei să întreții patru persoane, nu contează ce muncești, important e să te descurci”, răspunde femeia cu păr strâns în coadă și ochi mici – e schimbul unu, a început programul la 6:00 și termină în jur de 14:00.
Managerul: „Românii nu mai sunt interesați”
„Sunt punctuali și foarte responsabili pentru ceea ce fac”, ne spune Cristina Burcin, manager operațional al Deep Serv în București. Au angajat în jur de 40 de ucraineni, adaugă aceasta, iar majoritatea lucrează în acest mall. „Românii nu mai sunt interesați (de această muncă, n.r.) sau au plecat în afară”, mai precizează ea.
Despre salariile angajaților refuză să ofere detalii, dar asigură că au contracte de muncă.
Provocarea în lucrul cu ucrainenii, spune Burcin, are legătură cu limba vorbită. „Câteodată folosim Google translate, câteodată mai și înțeleg cuvintele, am comunicat și prin semne”, precizează managerul.
„Înțeleg că trebuie să muncim și să ne acoperim cheltuielile”
Ina, 48 de ani, este atentă la tot ce povestesc colegii. Așezată pe o bancă din parc, povestește cum a pornit spre România. Au trecut nouă luni de când a lăsat în urmă orașul Zaporojie din sud-estul Ucrainei.
Centrala nucleară din regiune se află sub controlul rușilor. „Soțul e în Ucraina, mă așteaptă”, spune ea cu o voce stinsă.
În țara natală, a fost inginer la o companie care produce motoare de avioane, însă nu a stat pe gânduri când a auzit despre firma de curățenie la un târg de joburi pentru ucraineni. La zece zile după ce a venit în România, a început lucrul: „Înțeleg că trebuie să muncim și să ne acoperim cheltuielile”.
Feder ajută până la final cu traducerea. Are 40 de ani, și-a găsit job în România acum un an, după ce muncise pe șantiere din Cehia. E șef de tură acum. A preferat să rămână aici pentru că e mai aproape de casă, de Ismail. Dar știe că nu poate reveni prea curând acolo. La începutul lui august, rușii au atacat cu drone portul Ismail, la 15 kilometri în linie dreaptă de Tulcea.
Îi întrebăm pe toți dacă vor să se întoarcă în Ucraina. Se aude un „Daaa!” prelungit. Este singura întrebare care nu are nevoie de traducere. Niciunul dintre ei nu stă aici de bunăvoie. Uneori, nici românii.
Vezi rezultate Bac 2023, sesiunea de toamnă! Notele au fost publicate pe edu.ro.