Bilațul atacului armat se ridică, până în acest moment, la 59 de morți și peste 520 de răniți. Stephen Paddock a tras asupra mulțimii cu o armă automată, de la etajul 32 al hotelului Mandalay Bay, astfel că oamenii nu au avut prea mult timp să fugă pentru a se adăposti, precum nici unde să se ascundă. Printre cei care și-au pierdut viața se numără și polițiști, care se aflau în timpul liber.

Cine sunt victimele atacului armat din Las Vegas

Sonny Melton și-a salvat soția, înainte să fie ucis

Sonny Melton, în vârstă de 29 de ani, se afla printre cei 22.000 de oameni care se aflau la festivalul Route 91. Bărbatul, care lucra ca asistent medical, era însoțit alături de soția lui, care a povestit cum acesta „și-a sacrificat bviața pentru a o salva” pe a ei. Heather Melton a mărturisit că acesta a apărat-o în timpul masacrului. „Mi-a salvat viața. M-a luat de mână și am început să alergăm, iar atunci a fost împușcat în spate. Vreau ca toată lumea să știe ce om iubitor și bun a fost… „, a declarat aceasta.


Jessica Klymchuk – mamă a patru copii

Femeia, în vârstă de 28 de ani, se afla în vacanță în Las Vegas alături de logodnicul ei. Ea a crescut singură patru copii, iar acum se pregătea să-și refacă viața sentimentală. „A fost o mamă foarte bună. A crescut patru copii frumoși”, a spus bunica acesteia.


Charleston Hartfield – un polițist aflat în timpul liber

Charleston Hartfield, în vârstă de 34, este unul dintre cei patru ofițeri aflați în timpul liber, care se aflau la concert și care și-au pierdut viața.

„Era probabil ocupat să-i ajute pe ceilalți. Nu cunosc o persoană mai bună decât el”, a afirmat un prieten al bărbatului.


Denise Burditus a murit în brațele soțului ei

Femeia care se afla în vacanță alături de soțul ei a murit în brațele acestuia.

„Sunt extrem de îndurerat după ce am pierdut soția mea de 32 de ani, mamă a doi copii și viitoare bunică în urma atacului armat din Las Vegas. Denise a murit în brațele mele. Te iubesc!”, a scris Tony, soțul femeii, pe Facebook.


John Phippen a murit în fața fiului său, care a încercat să-i salveze viața

John Phippen se afla alături de fiul său, Travis, care este medic. Acesta a încercat să-i salveze viața tatălui, însă a fost împușcat în braț și nu a mai putut să facă nimic.


Chris Roybal, un fost militar care a luptat în Afganistan

Chris Roybal, în vârstă de 28 de ani, a fost împușcat în piept. În ultima sapostare pe Facebook, tânărul a scris despre întrebarea pe care o tot primea, după ce oamenii aflau că a luptat în Afganistan. „Cum este să se tragă asupra ta?”

Urmărește-ne pe Google News