Patruzeci și nouă de persoane au murit în atacul de vineri de la două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă. Potrivit unei liste întocmite de Crucea Roșie în lăcașul de cult erau oameni veniți din toate colțurile lumii, reprezentanți ai peste 15 naționalități. Între ei se aflau cetățeni din India, Siria, Marea Britanie, Arabia Saudită, Iordania, Egipt, Turcia și Pakistan.

Cei mai mulți provin din țări musulmane, măcinate de războaie interminabile. Au fugit din calea ororilor și veniseră în Noua Zeelandă ca să-și găsească liniștea. Erau în „cea mai sigură țară din lume”…

Haji Daoud Nabi, 71 de ani

Haji Daoud Nabi a fost prima victimă identificată. Bărbatul s-a născut în Afganistan, dar s-a mutat cu familia în Noua Zeelandă în anii 1980 pentru a scăpa de invazia sovietică.

Au fugit din calea războiului și și-au căutat liniștea în cea mai sigură țară din lume! Poveștile impresionante ale victimelor atacului din Noua Zeelandă

Haji Daoud Nabi a fost printre primele victime identificate

Era un inginer, despre care se spune că iubea mașinile de epocă, iar după pensionare a devenit un lider a comunității musulmane din Noua Zeelandă. Președinte al unei asociații locale afgane și era cunoscut ca un susținător al altor grupuri de migranți.

Despre el se crede că s-a aruncat în fața altor oameni din moschee pentru a-i proteja când a intrat atacatorul.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Sayyad Milne, 14 ani

Sayyad Milne era un adolescent care visa să devină fotbalist atunci când va crește.

Vineri a fost la moscheea Al Noor împreună cu mama sa. Tatăl său a spus că: „N-am aflat încă nimic oficial despre el, dar știu asta pentru că mi s-a sus că a fost văzut în moschee. O să-mi amintesc mereu de el ca de copilul pe care era să-l pierd la naștere, dar s-a dovedit a fi un luptător curajos… Este atât de greu să văd că a fost împușcat de cineva căruia nu-i păsa de nimeni sau de nimic. Dar știu unde este, știu că și-a găsit pacea”, a spus bărbatul presei neozeelandeze.

Naeem Rashid, eroul care a încercat să-l oprească pe criminal

Naeem Rashid era originar din Abbottabad în Pakistan și era profesor în Christchurch.

În filmul atacului de la moscheea Al Noor, Naeem Rashid este văzut încercând să-l oprească pe atacator. El a fost grav rănit și a murit ulterior în spital.

Acum, el este considerat a fi un erou.

Fratele său, Khurshid Alam, a spus că „din copilărie a spus că ar trebui să-ți petreci viața ajutându-i pe alții și când mori oamenii să fie mândri de tine. A murit făcând ceea ce obișnuia să spună”.

Au fugit din calea războiului și și-au căutat liniștea în cea mai sigură țară din lume! Poveștile impresionante ale victimelor atacului din Noua Zeelandă

Naeem Rashid (stânga), alături de fiul său Talha, ucis și el în timpul masacrului

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Talha Rashid

Talha a fost fiul cel mai mare al lui Naeem Rashid. Avea 11 ani când familia s-a mutat în Noua Zeelandă.

Ministerul Afacerilor Externe al Pakistanului a confirmat moartea, iar prietenii de familie spuneau că Talha tocmai s-a angajat într-un loc nou de muncă și plănuia să se căsătorească în curând.

„Cu câteva zile în urmă, când am vorbit cu Naeem Rasheed, mi-a povestit despre planurile sale de a veni în Pakistan și de a-și fi căsătorit fiul”, a spus unchiul lui Talha din Lahore. „Dar acum facem aranjamente pentru a aduce trupurile neînsuflețite ale tatălui și fiului înapoi în Pakistan”, a completat bărbatul.

Hosne Ara, 42 de ani

Oficialii consulari ai Bangladeshului din Noua Zeelandă au declarat că trei persoane de origine Bangladeshi au fost ucise, dar nu au dat detalii despre cine sunt aceștia

Una dintre victime este Hosne Ara, despre care se spune că se afla în zona femeilor din moscheea Al Noor când a auzit împușcăturile. Soțul ei, Farid Uddin, imobilizat în scaun cu rotile se afla în zona bărbaților.

„Imediat după ce a auzit împușcăturile s-a grăbit să vadă și să-și salveze soțul, dar a fost lovită în plin de gloanțe și și-a pierdut viața”, a povestit nepotul femeii ziarului New Age din Bangladesh.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Soțul ei a supraviețuit.

Khaled Mustafa

Grupul Solidaritatea Siriană din Noua Zeelandă a anunțat că Khaled Mustafa a fost ucis la moscheea Al Noor.

Bărbatul era un refugiat sirian care s-a mutat în Noua Zeelandă cu familia, în 2018, fugind de războiul din Siria. Au ales această țară deoarece au considerat-o ca fiind sigură.

Unul dintre fiii lui adolescenți, care nu a fost identificat, încă lipsește, iar un altul a fost grav rănit și a suferit o intervenție chirurgicală.

Au fugit din calea războiului și și-au căutat liniștea în cea mai sigură țară din lume! Poveștile impresionante ale victimelor atacului din Noua Zeelandă

Khaled Mustafa se mutase abia anul trecut în Noua Zeelandă

Mucad Ibrahim, 3 ani

Familia unui băiat de trei ani, Mucad Ibrahim, spune că nu l-au văzut de la atac și nu l-au găsit în spitalele în care sunt tratați răniții.

Fratele său, Abdi Ibrahim, a spus presei locale că presupun că băiatul a murit. El a spus că Mucad era „energic, jucăuș și îi plăcea să zâmbească și să râdă foarte mult”.

Poliția a confirmat că cel puțin un copil a fost ucis și mulți au fost răniți.

Liceul Cashmere din Christchurch a confirmat faptul că doi dintre elevii săi actuali și un absolvent sunt dați dispăruți. Un alt elev este în spital.

Amjad Hamid, 57 de ani

Doctorul Amjad Hamid, specializat în boli cardio-respiratorii, nu a fost văzut de la atacul de la moschee unde a mers vineri să se roage. Familia lui a declarat pentru mass-media din Noua Zeelandă că au verificat la spital și în toate locurile în care s-au gândit că ar putea fi bărbatul, dar nu l-au găsit.

Ei cred că se află printre victime. „Este teribil … speram să avem un viitor mai bun pentru noi si pentru copiii pe care intenționam să-i avem”, a declarat soția sa, Hahan, pentru New Zealand Herald.

Ea l-a descris pe soțul său ca fiind „un om foarte bun”.

Cei doi s-au mutat în Noua Zeelandă în urmă cu 23 de ani și a avut doi fii. „Aceasta trebuia să fie o țară sigură. Noua Zeelandă nu va mai fi niciodată la fel”, a spus fiul medicului, Husam Hamid.

Hussain al-Umari, 35 de ani

În fiecare vineri, Hussain al-Umari mergea la moschee, apoi mergea să ia cina cu părinții săi.

El a vorbit ultima oară cu părinții săi joi și era încântat că și-a cumpărat o mașină nouă.

Părinții săi, Janna Ezat și Hazim al-Umari, care s-au mutat în Noua Zeelandă din Emiratele Arabe Unite în anii 1990, nu au auzit de la el după atac.

Lilik Abdul Hamid, vârstă necunoscută

De asemenea, cunoscut sub numele de Muhammad Abdul Hamid, este primul indonezian confirmat mort în atac.

Alte victime decedate în atac au fost prezentați ca provenind din țări precum Iordania, India, Pakistan, Bangladesh, Afganistan, Fiji, Somalia sau Arabia Saudită.

Australianul de 28 de ani Brenton Tarrant, suspectul în urma atacului asupra a două moschei din Christchurch, a compărut sâmbătă în faţa instanţei, care l-a acuzat de crimă. Militantul de extremă-dreaptă a ascultat impasibil acuzaţiile ce i-au fost aduse şi nu a solicitat să fie eliberat pe cauţiune, rămânând în închisoare până la următoarea apariţie în faţa instanţei, prevăzută pentru data de 5 aprilie.


Citește și: 

Numele domnitorului român Șerban Cantacuzino a fost înscris pe încărcătoarele armei folosite în atacul din Noua Zeelandă, în care 49 de oameni au fost uciși / FOTO


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI