Cine ajunge la Therme Wien în halat de baie, marți, 2 mai, poate sări peste rândul la casa de bilete și intră gratuit, scrie publicația austriacă Heute.
Therme Wien organizează pentru a patra oară „Ziua Halatului de Baie”: oricine ajunge direct în halat de baie intră gratuit, de la ora 16.00.
Băile termale așteaptă până la 1.500 de oaspeți în acea zi. „Ziua Halatului de Baie” se încheie la ora 22.00.
„Este o plăcere pentru noi că acest eveniment este mereu primit foarte bine de oaspeții noștri. Așteptăm cu nerăbdare să sărbătorim această zi specială alături de ei. Halatul de baie este simbolul odihnei și relaxării”, a declarat Edmund Friedl, director general al Therme Wien.
Halatul de baie „este menit să le reamintească oamenilor să facă mereu ceva pentru sufletul lor și să se bucure de pauze relaxante în viața de zi cu zi”.
Cei care „demonstrează” că au mers în halat de baie prin oraș (clipuri video, fotografii) vor fi premiați.
În mod normal, un bilet de șase ore costă 37,50 de euro.
Marți, la Viena, cea mai ridicată temperatură va fi de 16 grade Celsius cu șanse mari de ploaie.