Doi ani închisoare cu suspendare şi control judiciar timp de patru ani este sentinţa pronunţată ieri, în şedinţă publică, la Judecătoria Braşov, în dosarul deschis în anul 2008 pentru infracţiuni informatice, pe numele poliţistului Cristian Cioacă şi pe cel al co-inculpatului Adrian Niţu, informatician de meserie. Cei doi au fost acuzaţi că au pătruns ilegal în căsuţa de e-mail a avocatei Elodia Ghinescu, soţia poliţistului Cristian Cioacă, fiind date apoi publicităţii informaţii despre corespondenţa privată a acesteia cu un alt bărbat. Astfel, s-a considerat că i s-au adus grave prejudicii de imagine avocatei Elodia Ghinescu – dispărută fără urmă, apoi declarată moartă pe cale judecătorească -, în noaptea de 29 spre 30 august 2007. Decizia, considerată prea blândă de către avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, nu e definitivă, iar apărătoarea a declarat deja apel.