Noul an nu a început bine pentru poliţistul Cristian Cioacă, soţul avocatei dispărute Elodia Ghinescu. După o neprezentare la procesul privind închirierea apartamentelor pe care le deţinea în Braşov împreună cu Elodia, Cioacă a fost aşteptat miercuri la Judecătoria Braşov, pentru procesul privind furtul între soţi.
Fiind un proces penal, a venit împreună cu avocata Maria Vasii. La acest termen, magistraţii trebuiau să se pronunţe privind constituţionalitatea urmăririi penale începută de secţia 3, sub continuarea procurorilor. Între timp, la dosar a ajuns şi o dispoziţie care arăta că poliţistul Cristian Cioacă a fost retras din efectivele Poliţiei Judiciare, încă din 4 martie 2008.
Astfel, apărarea avocatei Maria Vasii – care arăta că numai parchetul Curţii de Apel poate cerceta penal un ofiţer de poliţie judiciară – a picat. Avocata a bătut în retragere pentru a pune la cale un nou atac: plângerea penală pentru furt intre soţi ar fi fost nulă, pentru că ar fi fost realizată de tatăl Elodiei, răposatul Dumitru Ghinescu, după termenul limită admis de lege. Avocata nu s-a sfiit să se joace cu numele unui om care a murit recent, însă nu i-a mers.
Judecătoarea a respins pledoaria ei, arătând că tatăl Elodiei a depus plângere pentru furt, întrucât el şi Emilia Ghinescu, mama Elodiei, aveau lucruri personale în apartamentul Elodiei.
„Am avut bunurile Elodiei, îmbrăcămintea ei. Nu erau bunuri comune că nu se îmbrăca Cioacă cu ele. Şi ale mele, ale soţului meu, ale familiei. Cred că a scos bani pe ele. Aveam două costume populare de bărbat, şi două de damă, din zona Argeşului. Plus două rochii de mireasă- de la prima căsătorie şi din a doua”, a declarat Emilia Ghinescu, mama Elodiei.
Fiind clarificate aceste lucruri, judecătoarea l-a chemat pe Cioacă la bară. Acesta s-a prefăcut că nu are la el actul de identitate, apoi s-a prevalat de dreptul la… tăcere. Poliţistul nu a dorit să depună mărturie niciodată, în niciun proces avut pe rol.
„Nu a dat nicio declaraţie, ba mai mult a avut un coportament în faţa instanţei care m-a lăsat fără cuvinte. Mai mult, probabil că ştie că a săvârşit atât de multe fapte penale. Este poliţist, este liber, iar asta îi dă atât de mult curaj”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu.
Tocmai când judecătoarea se pregătea să demareze procesul cu audierea martorilor, avocata lui Cioacă a scos ultima carte din mânecă – una disperată. A declarat că a solicitat strămutarea procesului, însă nu a putut să prezinte copia după solicitare. Cel mai probabil, ea nu există.
„Strămutarea procesului este un drept legal. S-ar putea să fie admis, sau respins. Este doar o cerere legală. Este un proces dincolo de normele legale de procedură penală. Este un dosar de intimidare. Atât”, a declarat Maria Vasii.
Instanţa a alocat un nou termen de judecată pentru 16 februarie. Cioacă nu a mai fost atât de jovial la ieşirea din Judecătorie, fiind mult mai tăcut ca altă dată. El nu a mai dorit să comenteze ce a făcut cu lada de zestre a Elodiei, nici cu rochiile de mireasă sau costumele poprulare pe care i le-a lăsat socrii.