Mai multe persoane au fost audiate ieri in cazul Elodiei Ghinescu, avocata brasoveanca disparuta. Oamenii legii incearca sa afle daca un cutit descoperit in padurea dintre Rasnov si Poiana Brasov e cel care lipseste din sertarul cu tacamuri din bucataria politistului Cioaca.

Barbatul care, in urma cu o saptamana, a gasit un cutit in rapa de langa Rasnov – aceeasi in care au fost descoperite uniforma politistului, fotografiile si celelalte bunuri ale sotilor Cristian Cioaca si Elodia Ghinescu –  a fost audiat, ieri, de anchetatori.

Oamenii legii pun pret pe aceasta depozitie in special dupa ce bona angajata de Elodia sa aiba grija de Patrick, copilul de nici trei ani al avocatei, a declarat ca respectivul cutit seamana foarte bine cu cel care lipseste din bucataria sotilor Cioaca-Ghinescu.

Lipsa acestuia i-a dus pe anchetatori la ipoteza ca, dupa ce a fost omorata, femeia a fost transata. Anchetatorii asteapta ca expertiza acestui cutit sa fie facuta de specialisti.

Tot bona a vazut ca de pe rafturile din baie lipsesc doua prosoape. Tot ieri, dar la Pitesti, au mai fost audiate cateva persoane, angajate ale unui local din Arges. Aceasta, dupa ce o ospatarita le-a povestit reporterilor postului OTV cum Cristian Cioaca a venit intr-o zi in local si ca l-ar fi auzit spunand ca anchetatorii nu o vor gasi niciodata pe sotia lui.

 

Urmărește-ne pe Google News