„Am alunecat într-o râpă, în pădure, sunt rănit şi nu mai pot să ies!” – aşa a sunat strigătul de ajutor la 112 al unui bărbat de aproximativ 60 de ani, care în această după-amiază (luni – n.red.) a fost găsit de agenții Poliţiei oraşului Bocşa, căzut într-o râpă în pădurea dintre localităţile Doclin şi Biniş, la aproximativ 20 de kilometri de Biniş, fiind rănit, semiconştient şi îngheţat de frig”, transmit reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Împărţiţi în mai multe echipe, împreună cu pădurarul care are în responsabilitate zona, după aproximativ două ore de căutări, poliţiştii l-au găsit pe bărbat, semiconştient, într-o râpă de aproximativ 15 metri, în care căzuse după ce încercase să scoată oile pe care le ducea la păscut pe câmp, acesta fiind cioban în zonă.

Ulterior, bărbatul accidentat a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe, în acest moment starea lui fiind stabilă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News