Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni, după ședința conducerii partidului, că miercuri va fi luată în coaliție decizia privind modificările regimului fiscal.
Ciolacu a spus că nu vor fi crescute taxele, însă vor fi eliminate o serie de excepții.
„Nu creşte absolut nimic, este vorba de scoaterea unor excepţii. Ce susţinem noi, deducerile pe salariu până în 4.500 de lei, suntem total de acord, iar colegii şi ministrul, şi colegii, şi eu personal continuăm să avem părerea că trebuie venit cu o impozitare progresivă a pensiilor speciale”, a declarat Ciolacu, conform News.ro.
Fără acord pe impozitul progresiv și taxa de solidaritate
PNL nu este însă de acord cu impozitarea progresivă și susține menținerea cotei unice.
De asemenea, PSD a propus introducerea unei taxe de solidaritate pentru companiile cu venituri mai mari de 100 de milioane de euro, redenumită apoi contribuție pentru educație și sănătate.
Nici la aceasta nu s-a ajuns la un consens.
Mi-aş fi dorit în continuare să fi venit cu o taxă către educaţie şi sănătate. Nu am convenit-o până acum în coaliţie. Noi avem părerea noastră, cei de la PNL au părerea lor.
Marcel Ciolacu:
În privința majorării TVA, acesta a spus că la catering și alimentație publică, TVA este de 5%, pe când la raft este 9%, astfel că s-a propus revenirea la 9%.
Ce alte măsuri se mai discută
Anterior, a mai fost propusă și o „taxă pe zahăr”. Aceasta nu este o taxă propriu-zisă, ci cota TVA pentru băuturile cu zahăr va crește.
De asemenea, liderii PSD au mai declarat anterior că doresc impozitarea clădirilor la valoarea de piață. Acest lucru înseamnă creșterea impozitelor în orașele mari.
Alte măsuri discutate sunt creșterea accizelor la țigări și scăderea pragului la microîntreprinderi de la un milion de euro la 500.000 de euro.
În fine, câștigurile din jocurile de noroc ar putea fi taxate cu 40%.