Aflat la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Timişoara, Ciolacu a spus că, după 14 ani de nedreptate, puţini mai sperau că România va deschide vreodată uşa Schengen.
„Şi, iată, am reuşit ca de la 31 martie să avem «Air Schengen» şi Schengen-ul maritim. Este un prim pas care ne confirmă că suntem pe un drum ireversibil. Este o victorie a României şi a tuturor celor care au crezut în acest proiect”, a spus Ciolacu, citat de News.ro.
Premierul a mai spus: „Avem un plan pentru ca, până la sfârşitul anului, să avem o aderare completă la Schengen, inclusiv terestru”. Ciolacu a sugerat că pentru asta e nevoie de stabilitate politică.
„Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie însă ca interesul naţional să primeze în faţa orgoliilor politice. Nimic nu se poate construi atunci când este haos şi forţele politice se ceartă între ele. Este nevoie de stabilitate şi de o voce unitară în jurul proiectelor majore de ţară, aşa cum este şi Schengen”, a mai spus Ciolacu.
România, în Schengen aerian și maritim
Admiterea României și a Bulgariei în spațiul Schengen din 31 martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime, a fost votată pe 30 decembrie 2023 de Consiliul Uniunii Europene. Aderarea cu granițele terestre este încă blocată de Austria.
Astfel, începând cu 31 martie, românii care zboară spre ţări din spaţiul Schengen nu se vor mai opri la ghișeele de control ale Poliţiei de Frontieră, ci vor merge direct spre porţile de îmbarcare. De asemenea, copiii scapă de verificarea documentelor la ghișeu.
În continuare, poliţiştii de frontieră se vor afla în aeroporturi şi vor face verificări inopinate, dacă au unele suspiciuni.
În ceea ce privește Schengen maritim, România are probleme cu sistemul de supraveghere a frontierei de la Marea Neagră, potrivit Context.ro.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!