„Aș vedea, totuși, un om mai de stânga și mult mai aplicat și un om încă în vâltoarea realității din România”, a declarat șeful Executivului.
„(…) Din câte știu, domnul Geoană este în acest moment la NATO secretar general adjunct, încă are o misiune de îndeplinit. Înțeleg intențiile domniei sale, nu am nicio problemă, trăim într-o țară democratică, partidul va decide la momentul respectiv. Aș vedea, totuși, un om mai de stânga și mult mai aplicat și un om încă în vâltoarea realității din România. Este foarte… Nu cred în ciorbe reîncălzite”, a mai spus Ciolacu.
Întrebat dacă este posibilă o candidatură comună PSD-PNL la alegerile din 2024, Marcel Ciolacu a răspuns că „este o abordare politică” și că decizia trebuie să țină cont „de realități”, nu de „aspirațiile personale”
„(…) Am văzut când am ținut cont de dorințele partidului, am pierdut de patru ori lupta pentru președintele României. Eu să insist în aceeași logică… nu am să o fac. Am văzut logica în care am lucrat până acum. Dacă suntem în teoria idiotului… vrem prin aceleași decizii să avem… Despre ce vorbim?”, a mai spus Ciolacu.
Mandatul lui Mircea Geoană la NATO expiră în octombrie 2024, înaintea alegerilor prezidențiale.
Libertatea a scris încă din vara anului trecut, citând surse din anturajul fostului lider PSD, că Mircea Geoană intenționează să candideze la președinția României ca independent și își pregătește terenul în acest sens.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
hurricane • 07.12.2023, 15:26
nici noi nu te credem, nu prea esti convingator, ramane sa vedem ce spune partidul