„Solicit blocarea de îndată a tuturor mijloacelor media de propagandă ale Rusiei – Sputnik, Russia Today etc – de pe teritoriul României, dar și de pe teritoriul Uniunii Europene”, scrie Dacian Cioloș.

Europarlamentarul a spus că aceste publicații au fost tolerate „ani în șir” în România, timp în care s-au dezvoltat „rețele de propagandă prorusă”.

„Astăzi, avem dovada necesară pentru interzicerea acestor canale prin care, în ultimii ani, s-au promovat liniile de propagandă ale Kremlinului (…)”, a scris Cioloș, pe Facebook.

Dacian Cioloș este de părere că românii trebuie să fie atenți la „ce informații consumă” și să se ferească de propaganda rusă.

„Este nevoie de măsuri ferme ale guvernului și instituțiilor responsabile, precum CNA, pentru a stopa otrăvirea opiniei publice cu propaganda Kremlinului”, a mai scris acesta.

Acesta mai spune că Rusia a dus „un război propagandistic ignorat de cei care ar fi trebuit să oprească și să expună mijloacele de intoxicare mediatică ale lui Putin.

Rusia a pornit, joi dimineață, o ofensivă militară de amploare împotriva Ucrainei. Trupele, artileria și avioanele pilitare rusești au intrat în țară prin mai multe părți, fiind raportate zeci de bombardamente asupra bazelor militare dar și în mai multe orașe.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre Ucraina, după ce a fost atacată de Rusia

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News