Președinții Parlamentului au făcut referire, în scrisoarea către Jean Claude Juncker și Frans Timmermans,  la modificările făcute de Guvernul tehnocrat în domeniul Justiţiei.

Cei doi lideri afirmau că ”preocupările exprimate de Comisie sunt cel puțin surprinzătoare, mai ales că această preocupare pentru transparența și consens nu s-a manifestat din partea Comisiei atunci când, guvernul precedent, condus de domnul Dacian Ciolos, a modificat pe 18 mai 2016, 13 articole din Codul penal și 101 articole din Codul de procedura penală, prin ordonanța de urgentă, fără nicio dezbatere publică și fără acordul sau măcar consultarea Consiliului Superior al Magistraturii și a asociațiilor profesionale din domeniu”.

Reacția lui Dacian Cioloș a venit imediat.

”În scrisoarea trimisă azi Președintelui și Prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, președinții celor doua Camere ale Parlamentului României, domnii Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu îndrăznesc să compare modificările pe care le fac ei in domeniul justiției cu cele făcute de Guvernul tehnocrat. Șefii PSD-ALDE ignoră avize ale CSM care se găsesc chiar pe site-ul Camerei Deputaților. Mai mult, liderii PSD-ALDE continuă să justifice modul nedemocratic în care modifică legile justiției, luând ca referință fostul guvern tehnocrat”, au răspuns Dacian Cioloș, și fostul ministru al Justiției din 2016, Raluca Prună.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Cei doi arată că ”în guvernul tehnocrat nu a existat niciun conflict de interese personal, în sensul în care nimeni din guvern nu avea interesul să modifice legile pentru a-și apăra propria piele în fața justiției. Modificările operate de guvernul tehnocrat au vizat aspecte necontroversate ale Codului Penal și Codului de procedură penală care au fost discutate în prealabil în comisiile juridice ale Parlamentului, multe fiind deja adoptate de Senat, și care puneau în acord legislația cu decizii ale Curții Constituționale. Aceasta după întârzieri considerabile, unele chiar de doi ani, cauzate exclusiv de inacțiunea parlamentară”, au transmis cei doi.

În plus, reprezentanții Guvernului tehnocrat arată că ”modificările operate atunci au survenit cererilor magistraților, au avut toate avizele legale, inclusiv avizul Consiliului Superior al Magistraturii, și nu au stârnit controverse în magistratură”.

”Nu în ultimul rând, guvernul tehnocrat a adoptat modificările cu respectarea procedurilor legale în vigoare, fără a se deroba de răspundere ascunzându-se în spatele vreunei comisii parlamentare extraordinare. În ceea ce privește propunerile de modificare a legilor justiției, spiritul în care s-a lucrat în anul 2016 a fost acela al transparenței și consultării largi, cu toate părțile interesate din societate și din sistemul judiciar. Textul proiectului a fost discutat vreme de peste 10 luni, atât la sediul Ministerului Justiției, cât și în dezbateri organizate în mari centre universitare. Un mod de lucru deschis, complet opus stilului intempestiv, în forță, afișat de actuala coaliție de guvernare. Modificările guvernului tehnocrat nu au provocat ieșirea în stradă a zeci și sute de mii de cetățeni, pentru că spiritul în care guvernul tehnocrat a lucrat, de deplin respect față de cetățean și față de instituțiile legitime ale statului, lipsește din păcate guvernării PSD/ALDE”, mai spun Cioloș și Prună.

Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ
Recomandări
Ce înseamnă moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, pentru Orientul Mijlociu. Netanyahu câștigă politic, dar conflictele în regiune nu se vor încheia | ANALIZĂ

Citește și: Părinții tinerei ucise de subofițerul MApN, declarații șocante. “Are un dosar care s-a muşamalizat pentru că are un cumnat în Poliţie”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Știrileprotv.ro
Arma teribilă testată cu succes de Franța. Va avea misiunea de a-i elimina pe luptătorii lui Putin aflați în Ucraina
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Libertateapentrufemei.ro
Sărbătoare mare vineri, 18 octombrie! Mulți români poartă numele acestui sfânt. Cui trebuie să-i spui „La mulți ani”
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
FANATIK.RO
Zodiile pe care le lovește Cupidon toamna aceasta. Urmează cea mai romantică perioadă pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
FANATIK.RO
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o vizitează pentru că e plină de clădiri ce au arhitectură spectaculoasă
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Observatornews.ro
"Tombola" de pe TikTok prin care escrocii se îmbogăţesc rapid. Dai bani şi primeşti un "block" la schimb
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui
HOROSCOP
Horoscop 18 octombrie 2024. Balanțele au nevoie de asigurări din partea celor cu care colaborează, dar nu le cer cui ar trebui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI