Premierul Dacian Cioloș le-a spus aleșilor locali că este important să fie relansată dezbaterea regionalizării, astfel încât proiectul să poată fi dus mai departe de viitorul guvern, după alegerile parlamentare.

„Problema regionalizării am mai ridicat-o şi la întâlnirile pe care le-am avut cu asociaţiile primarilor şi cu diferite discuţii cu responsabilii Consiliilor Judeţene. Sigur nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar cred că e important să folosim această perioadă şi să relansăm această dezbatere astfel încât după alegerile parlamentare să intrăm în linie dreaptă cu această temă”, a spus el.

Premierul Dacian Cioloş a cerut și o mai bună cheltuire a banului public la nivel local. El le-a cerut primarilor să pună capăt risipei şi să se alăture Guvernului pentru o dezvoltare mai bună în plan local. Premierul s-a arătat dispus să aloce bani mai mulţi celor care vin cu proiecte concrete în zonele mai puţin dezvoltate.

„Avem nevoie de mai multă claritate în modul în care resursele pe care le avem le repartizăm la nivelul autorităților locale şi mai ales cum urmărim utilizarea lor eficientă. Și vedem că sunt exemple, din păcate, de risipă, de incompentenţă, chiar corupţie, care duc la utilzarea ineficientă a acestor fonduri. Avem nevoie să îmbunătăţim sistemul de transfer şi echilibrare. Să încercăm să folosim alocările bugetare de la nivel central în aşa fel încât să stimulăm şi la nivel local mai multă eficiență în colectarea fondurilor cât şi în utilizarea lor”, a spus premierul.

Printre obiectivele cuprinse în strategia pentru următorii 20 de ani se numără investiţii în infrastructura rutieră, extinderea infrastructurii aeroportuare şi exploatarea resurselor turistice.

Guvernul vrea că în următorii ani să avem mai m autostrăzi, dintre care una va lega Moldova de Transilvania, două noi poduri peste Dunăre şi linii ferate de mare viteză. 

Ţinte ale Strategiei de Dezvoltare Teritorială:

Autostrada A1 (coridorul IV)

Autostrada A3 (Autostrada Transilvania şi Comarnic -Braşov)

Autostrada Moldova

Autostrada Sudului (București-Craiova)

Termen: 11 ani

Poduri noi peste Dunăre (termen: 6 ani):

– între Brăila şi Galaţi

– în zona transfrontalieră România-Bulgaria

Linie ferată de mare viteză (termen: 11 ani):

– pe coridorul Braşov – Ploieşti – Bucureşti

– pe direcţia Bucureşti – Constanţa

 
 

Urmărește-ne pe Google News