„Voi cere imediat Consiliului Local al Sectorului 6 și apoi Consiliului General să aprobe înființarea unui serviciu de ecarisaj la nivelul sectorului 6 (dacă este nevoie, serviciul să fie delegat inclusiv sectoarelor)! Vom extinde competențele Poliției Locale a Sectorului 6, astfel încât să aibă toate instrumentele legale necesare pentru a verifica microciparea și sterilizarea!”, a precizat primarul sectorului 6.

Acesta a mai spus că va discuta cu parlamentarii pentru a modifica legea în așa fel încât și Poliţia Locală a sectoarelor municipiului București să aibă competențe similare cu Poliția Animalelor.

Totodată a mai menționat că va bugeta pentru următorii ani acțiuni temeinice de verificare și campanii reale de conștientizare cu privire la sterilizare și va bugeta inclusiv costurile privind sterilizarea.

„Este clar că ASPA este depășită de situație și noi toți trebuie să preluăm aceste responsabilități din sarcina PMB, să ajutăm, să contribuim, așa cum este normal. Am luat legătura inclusiv cu Poliția MAI din Sectorul 6 pentru a face acțiuni comune de verificare, împreună cu Poliţia Locală a Sectorului 6”, a mai adăugat edilul.

La nivelul Poliției Locale Sector 6 este în curs o anchetă internă, iar rezultatele vor fi anunțate cel mai probabil săptămâna viitoare într-o conferință de presă.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

ASPA acuză că a fost oprită, în septembrie, de Poliția Locală să adune câini de lângă Lacul Morii

Un document transmis de ASPA către primarul Ciprian Ciucu arată că în luna septembrie, când angajații instituției au mers să strângă câinii de pe Lacul Morii, ar fi fost împiedicați de Poliția Locală.

Într-o adresă datată 30.09.2022, către Poliția Locală Sector 6 și primarul Ciprian Ciucu, ASPA spune că în urma incidentului din aprilie, când Ana Oros Daraban a fost atacată de o haită de câini și având în vedere și sesizările ulterioare ale oamenilor din zonă, a fost dispusă o nouă acțiune a echipajelor ASPA.

Instituția insistă că nu are competențe legale să identifice și să sancționeze proprietarii de câini care nu respectă legea, nu microcipează și nu sterilizează animalele.

„Autoritatea pentru Protecția Animalelor relatează că, atunci când echipajele au încercat să prindă animalele care se aflau pe pista de bicicliști, o polițistă locală i-a împiedicat să intre în zona respectivă, le-a spus că nu au voie să se afle acolo și a alungat câinii de pe pistă”, se arată în document.

Într-o primă reacție Ciprian Ciucu l-a criticat dur pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, dar și ASPA, care se află în subordinea Primăriei Capitalei.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Politica ASPA este total greșită și a dus la reapariția câinilor pe străzi. În loc sa adune câinii de pe străzi, ASPA face campanii de „constientizare”. Nu se mai eutanasiază de ani buni ceea ce face ca adăposturile să fie arhipline, condițiile în care sunt ținute animalele sunt proaste. Și de aceea, resursele lor nu se duc la capturare ci pe condiții de cazare și campanii de „constientizare” pe bani mulți. Un fel de PR pe bani publici”, spunea Ciucu sâmbătă.

În replică, Nicușor Dan, a transmis, duminică, într-o postare pe Facebook că refuză să intre „în jocul incriminării și acuzațiilor politice”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

mvm1955   •   23.01.2023, 16:18

Ce facem Ciucule cu cei care isi plimba cainii fara lesa , fara botnita , care-i elibereaza pe spatiile verzi ???? In Sibiu nr 1 zi de zi zeci de caini se inhaiteaza spre distractia proprietarilor in timp ce politia ta locala doarme ????Cat mai dureaza pana o sa fim si noi muscati ????? pe astia cine-i opreste ????? Tu , in nici un caz , esti prea prins sa te lauzi prin televiziuni cu ”realizarile” (care??????) tale !!!!!

    corcoran   •   23.01.2023, 22:05

    aici e vorba despre cainii fara stapan de pe strazi, frustrarile tale legate de cainii cu stapan si stapanii lor sa isi caute alt articol

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI