„A fost un rând pus acolo la o postare, ca răspuns la un comentariu. Deci, n-a fost o declarație, nu a fost ceva planificat, nu a fost ceva spus într-un for oficial. Ce am spus eu acolo se referea, de fapt, la momentul incipient al coaliției. Pentru că da, Marcel Ciolacu și PSD n-au fost de acord să fie Ilie Bolojan și noi nu am fost de acord să fie Marcel Ciolacu. Noi, liberalii, și PSD. Și atunci în protocolul alianței s-a pus acea condiție: președinții partidelor să nu participe, să nu fie candidați.
Și a continuat: „A fost și unul dintre motivele pentru care, dacă vă aduceți aminte, doamna Lasconi era președinte, fusese candidat, ajunsese în turul doi și a fost unul dintre motivele care i-au determinat pe cei de la USR să nu vină în această alianță care să fie în jurul unui candidat comun”.
Ciucu a precizat că eroarea a fost că a lăsat loc de interpretări și că nu a răspuns imediat, deși el primește în timp real monitorizări cu ceea ce apare în presă despre el.
„Greșeala mea a fost că n-am fost foarte clar în exprimare, poate, a fost un comentariu, nu mă gândeam că-l bagă cineva în seamă și că nu am răspuns imediat. Nu am răspuns imediat ca să nu cresc tema, tema a explodat pur și simplu” a explicat Ciprian Ciucu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_19054685121e8bd25df770fb04a0ecee.jpg)
Referitor la afirmația lui Crin Antonescu, care l-a făcut mincinos, Ciprian Ciucu a spus că Antonescu a înțeles greșit declarația sa.
„În contextul în care a fost prezentat de mass-media, poate și dânsul a înțeles greșit. A fost cumva ciudat. Știți că eu primesc monitorizări în timp real cu ceea ce dumneavoastră, mass-media, spuneți. Și eu eram în cadrul unei ședințe în care trebuia să-i motivez pe comunicatorii PNL și discutam cum să-l susținem pe Crin Antonescu și atunci mi s-a părut cumva ciudat… Că eu aveam o agendă paralelă. Nu, nu am nicio agendă paralelă. Mergem mai departe cu candidatul desemnat de către coaliție” a conchis prim-vicepreședintele PNL.
De unde a plecat scandalul Ciucu – Ciolacu – Bolojan
Pe 19 martie, Ciprian Ciucu a scris într-un comentariu pe Facebook că Ilie Bolojan a decis să nu candideze la alegerile prezidențiale 2025 pentru că Marcel Ciolacu s-a opus și „pentru a nu arunca guvernarea în aer într-un context internațional foarte dificil”.
Apoi, Crin Antonescu l-a făcut mincinos, iar premierul Marcel Ciolacu a negat varianta lansată de Ciprian Ciucu: „Adevărul este că nu este adevărat. Domnul Bolojan nu și-a exprimat niciodată dorința schimbării acordului ca dânsul să fie candidat unic. La ce să mă opun dacă nu s-a întâmplat acest lucru?”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9ec7fcf7deb015081503f095201e7fec.jpg)
Ciprian Ciucu este primarul sectorului 6 și un apropiat al lui Ilie Bolojan. El a devenit prim-vicepreședintele PNL în noiembrie 2024, după ce Bolojan a preluat conducerea interimară a partidului în urma demisiei lui Nicolae Ciucă. Ciucu este unul dintre liderii importanți ai PNL și, în consecință, participă la ședințele de coaliție care au loc la Palatul Victoria cu PSD și UDMR.
Crin Antonescu a devenit candidatul coaliției de guvernare la propunerea făcută oficial de președintele UDMR, Kelemen Hunor, într-o ședință de coaliție. Totuși, există numeroase informații care susțin că această candidatură a fost dorită și pregătită în prealabil de o parte din tabăra PNL, anume aripa Hubert Thuma – Eduard Hellvig (fost șef SRI).
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_626f48c3c678af312037fbe2c25ab81c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44a5768a62d66c8d47d24284ddd41423.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_ea1add916daeedb289585f533688cb6d.jpg)