Ciprian Ciucu, cel care a fost desemnat candidat al liberalilor pentru Primăria sectorului 6, l-a acuzat într-o postare pe Facebook pe actualul primar PSD al sectorului 6, Gabriel Mutu, că ar fi trimis agitatori. “Am avut confirmarea lor că au fost trimiși de Mutu”, a susținut Ciucu.
Într-o altă postare, Ciprian Ciucu a schimbat tonul limbajului și l-a numit pe Mutu un “derbedeu ajuns primar”.
“Abject stilul de a face politică a unui derbedeu ajuns primar. Mă refer la Gabriel Mutu. S-a folosit de pensionari care au recunoscut că au fost trimiși de PSD Sector 6 ca să ne bruieze conferința de presă de astăzi”, a scris Ciucu pe Facebook.
Apoi, într-o altă postare, Ciucu a revenit și l-a acuzat pe Mutu de “traseism politic”. Totodată, liberalul a avertizat că “am o arhivă întreagă” și că va publica și alte dovezi ale traseismului politic, dacă va considera necesar.
Replica lui Gabriel Mutu: “Ciucu, un vagabond!”
Contactat de Libertatea, primarul sectorului 6 al Bucureștiului, Gabriel Mutu, susține că nu are nicio legătură cu bruierea conferinței de presă de astăzi și i-a dat replica lui Ciprian Ciucu.
“Am lucruri mult mai importante de făcut, decât să trimit oameni la conferința unde oricum nu spune nimic”, a afirmat Gabriel Mutu.
“Nu am timp să mă ocup de asemenea lucruri. Dacă vine la mine cineva să spună că a vorbit cu mine… Mă aștept ca Ciucu să vină cu vreun pensionar de la ei, să spună că a vorbit cu mine”, a susținut el.
Apoi, Gabriel Mutu a trecut la atacuri la adresa lui Ciucu.
“El se vrea intelectual, dar este un vagabond cu acte în regulă. Mă face el pe mine derbedeu? Păi, el este un vagabond, care nu are niciun fel de limite în exprimare, lăsând la o parte handicapul fizic pe care îl are la vorbit”, a adăugat Mutu, pentru Libertatea.
Ciucu nu are curaj să vină cu mine în dezbateri televizate, refuză să vină, pentru că este atât de slab pregătit, încât nu are habar pe ce lume trăiește
Gabriel Mutu, pentru Libertatea:
“Să îl învăț eu unde începe sectorul 6 și unde se termină? Se pozează pe străzi din sectorul 1 și spune că sunt în sectorul 6? Omul nu are habar despre ce se întâmplă, nu cred că înțelege. Măcar să învețe bulevardele, cartierele”, a mai spus Gabriel Mutu.
Gabriel Mutu, despre Violeta Alexandru: “O habarnistă”
Acesta a continuat tirada și la adresa ministrului muncii, Violeta Alexandru.
Violeta Alexandru este o habarnistă, care nu are nicio legătură cu politica administrativă.
Gabriel Mutu, primar sector 6, pentru Libertatea:
“Eu cred că oriunde s-ar duce în București doamna ministru, nu cred că ar avea o primire diferită față de ce s-a întâmplat astăzi. Pentru că mint pensionarii, mai ales domnia sa, care se ocupă de pensii. Mint într-un mod oribil. Este jenant, sub demnitatea oamenilor să te prezinți cu un astfel de mesaj”, a mai spus Mutu, pentru Libertatea.