„Noi am primit astăzi un telefon de la domnul primar general prin care ne anunța de intenția domniei-sale. Nu ni s-a cerut sprijinul și nu i s-a oferit, doar am fost puși în temă”, a declarat Ciprian Ciucu la Digi24, el precizând că, de regulă, Nicușor Dan nu răspunde la telefoane, o problemă cu care s-a confruntat și Ciucu atunci când era președintele PNL București.

„Nu putem să sărim și să îmbrățișăm orice candidat, pentru că miza este foarte importantă. Trebuie să venim cu un candidat care să aibă șansa să scoată România de pe traiectoria pe care o poate duce un candidat izolaționist”, a adăugat prim-vicepreședintele PNL.

„Noi acum discutăm despre găsirea unui candidat comun, inclusiv poate cu cei de la USR și cu cei de la PSD, și apare un candidat care nu a vorbit cu nimeni, care nu s-a coordonat cu nimeni și care, pentru a nu știu câta oară, ne pune în fața unui fapt împlinit. Modul acesta impredictibil de a face politică, de a nu discuta, de a încolona, este dificil de digerat”, a mai spus Ciucu.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat luni, 16 decembrie, că va candida ca independent la alegerile prezidențiale din 2025 și a precizat că își dorește să fie susținut de partidele mari pro-europene, adică PSD, PNL, USR și UDMR.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Viva.ro

Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
FANATIK.RO
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Unica.ro
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
Observatornews.ro
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel
HOROSCOP
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI