Numai în primele două luni ale acestui an, la linia telefonică gratuită dedicată copiilor 116 111 a fost înregistrat un număr de 124 de situații care au făcut referire la fenomenul bullying, față de 51 de situații înregistrate în aceeași perioadă a anului 2016 și față de doar 37 de situații în aceeași perioadă a anului 2015. Copii terorizați, hărțuiți de părinți, rude sau prieteni au ceeut ajutorul specialiștilor în psihologie. Potrivit statisticilor, cei mai afectati de abuzul de tip bullying sunt băieții cu vârste cuprinse între 9 – 12 ani (34,15%), precum și fetele de 9 – 12 ani (23,80%), respectiv 16 – 18 ani (15,03%). Forma de bullying cel mai des întâlnită este cea verbală (42,98%), urmată de violența fizică (38,58%). În 82% dintre situații, agresiunile au loc în unitățile de învățământ.
Specialiștii au descoperit abuzuri de tip bullying și la grădiniță
Anul acesta, în ”Clubul Prieteniei” a intrat și fostul căpitan al naționalei României de fotbal, Ciprian Marica. Sub deviza ”Fii priteneos, nu răutăcios!”, specialiștii în psihologia copilului și vedetele cooptate în program vor pleda, din postura de susținători ai campaniei, pentru marcarea formală la nivel național a unei zile anti-bullying care să extindă implicarea la nivelul autorităților, al sistemului de învățământ și al altor entități care pot contribui la conștientizarea și prevenirea acestui fenomen. Aceasta, cu atât mai mult cu cât Asociatia Telefonul Copilului a identificat situații de abuz de tip bullying în grădiniță, raportate de către părinți, iar mai mult de o treime dintre acestea sunt provocate de personalul angajat al institutiilor. Aceste cazuri s-au referit la bullying fizic (52,32%) și bullying verbal(47,68%).
”M-am alăturat campaniei pentru că lecțiile învățate de-a lungul carierei mele sportive pot fi de folos acum tuturor celor afectați de bullying. Este foarte important să-i respectați pe ceilalți, chiar dacă sunt competitori și chiar dacă sunt diferiți. Fotbalul este un sport de echipă și doar împreună cu colegii mei am obținut rezultate. Așa și voi, în viață, trebuie să învățați să contaţi pe coechipieri și prieteni, iar la rândul vostru să îi susțineți pentru a fi puternici împreună. Încercați să vă înțelegeți frustrările și să nu le revărsați asupra celorlalți. Și, de fiecare dată când ați căzut, să vă ridicați și să mergeți înainte. Agresiunea este inacceptabilă, iar prin tăcere nu faceți decât să fiți de partea agresorului. Cereți sprijin și fiți prietenosi, nu răutăcioși.”, a declarat Ciprian Marica, ambasador al campaniei „Clubul Prieteniei Cartoon Network”.
De la an la an, din ce în ce mai mulți copii terorizați cer ajutor psihologilor
Anul trecut, Asociația Telefonul Copilului a acordat sprijin în peste 1500 de cazuri de tip bullying, cu 25% mai mult decât în 2015. Statistici care demonstrează, din păcate, că fenomenul bullying este într-o continuă ceștere.
„Bullyingul nu este un fenomen nou în România. Nou este faptul că din ce în ce mai mulți părinți și copii înțeleg să nu accepte comportamente asociate fenomenului bullying și, astfel, cer ajutor și consiliere la Telefonul Copilului, linia telefonică dedicată 116 111. Campania desfășurată în ultimii doi ani a evidențiat și un fenomen șocant: copiii se confruntă cu abuzul de tip bullying încă de la grădiniță. Prin urmare, acțiunea de educare în privința acestui fenomen este vitală și necesară în mod urgent. Le mulțumim celor de la Cartoon Network pentru implicarea în acest proiect important, care poate aduce liniște și opri suferința multor copii”, a susținut Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro