Sunt circari de peste 30 de ani si rulota e casa lor de cand se stiu. Acum insa sunt disperati, fiindca terenul pe care stau a fost revendicat, iar ei pot ajunge oricand in strada. Revendicat a fost si spatiul pe care se afla manejul animalelor. In cazul in care nu se gaseste o solutie, Circul Globus va trebui sa renunte la ele si la spectacolele de dresura, principala atractie a show-urilor care ne incanta pe toti de atatia ani.


‘Suntem la pamant, locuim de 28 de ani aici, in acest vagon. Cum sa facem zilnic naveta din Ploiesti, de unde suntem? Suntem oameni ai circului, trebuie sa fim tot timpul aici. De cumparat o locuinta nici nu se poate pune problema, avem salarii mici, ca orice bugetar si ca orice artist’, ne-a spus Francisc Vicsai (48 de ani), circar de-o viata.

In spatele circului, rulotele au format un orasel in miniatura populat de dresori, artisti, sufleori si ingrijitori ai animalelor. Oamenii stau aici de-o viata, de cand s-au hotarat sa lucreze la circ.  Daca nu se gaseste o solutie, cele 30 de familii care locuiesc in ‘casutele umblatoare’ vor ajunge in strada.


„Vor disparea spectacolele de dresura!”

In aceeasi situatie se afla si terenul pe care sta manejul animalelor. ‘Toata suprafata asta unde tinem animalele a fost revendicata. Mai mult, termenul de 10 zile pe care ni l-au dat proprietarii ca sa eliberam terenul a si expirat. Daca nu se va gasi o solutie, va trebui sa dam toate animalele. Nu vom mai avea conditii ca sa le pastram. Fara spectacolele de dresura care sunt principala atractie a circului, numarul spectatorilor va scadea considerabil’, ne-a declarat Brandusa Novac, directoarea circului.

Terenul aferent acestuia pe care se afla menajeria animalelor, depozitele de furaje si rulotele mai multor familii de circari a fost revendicat anul trecut, in luna august. De atunci, autoritatile nu au facut nimic pentru a rezolva problema, desi proprietarii au declarat ca accepta un schimb de terenuri sau despagubiri pentru suprafata in cauza.


Pentru sotii Francisc  (48 de ani) si Nina (46 de ani) Vicsai, circari de-o viata, acest vagon reprezinta casa lor. Locuiesc aici de aproape 30 de ani si au avut grija sa transforme batrana rulota intr-o locuinta in toata regula. Spun ca nu le lipseste nimic atunci cand sunt ‘acasa’. E curatenie si si-au amenajat chiar si o veranda cu flori. Oamenii nici nu se pot gandi cum le-ar fi viata daca ar ramane fara adapost. Chiar daca nu este o locuinta luxoasa, casa familiei Vicsai este una celebra. Rulota a aparut in popularul film ‘Fram, ursul polar’

Istorii electorale
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Viva.ro
Ce s-a aflat acum despre Papa Francisc i-a impresionat cu adevărat pe toți. Nimeni dar nimeni nu știa aceste detalii despre el, mai ales ce meserie avea la bază
Imaginile anului! Andreea Esca, vacanță de Paște în Grecia, cu „ginerele” și cu „nora”. Alexia și Aris și-au luat iubiții cu ei, iar paparazzi au surprins totul
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile anului! Andreea Esca, vacanță de Paște în Grecia, cu „ginerele” și cu „nora”. Alexia și Aris și-au luat iubiții cu ei, iar paparazzi au surprins totul
Kanye West, mărturisire scandaloasă: susține că a avut o relație incestuoasă cu vărul său pe când erau copii
Adevarul.ro
Kanye West, mărturisire scandaloasă: susține că a avut o relație incestuoasă cu vărul său pe când erau copii
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Elle.ro
Ei formează cel mai nou și neașteptat cuplu din showbiz! Cine sunt cele două vedete care au anunțat chiar în ziua de Paște că au o relație
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Unica.ro
Imagini istorice. Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriul deschis. Detaliul observat pe trupul neînsuflețit al Suveranului Pontif / FOTO
Tragedia de la Forăști, filmată: tânăra mamă se sacrifică în faţa maşinii, ca să-și salveze fetița
Observatornews.ro
Tragedia de la Forăști, filmată: tânăra mamă se sacrifică în faţa maşinii, ca să-și salveze fetița
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI