Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Libertatea va transmite imagini LIVE de la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate. Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.
Programul sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului
La ora 8:00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina în Catedrala Națională.
La ora 9:00, va fi săvârsşită Slujba de Sfințire a Altarului Catedralei Naționale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfințire. Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârșită în interiorul Catedralei Naționale.
După finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie), cât și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfințit.
La ora 13:00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naționale pentru a fi cinstite de către credincioși, după închinarea acestora în Sfântul Altar.
Restricţii de circulaţie
Pentru că la ceremonie sunt aşteptate circa 30.000 de persoane, foarte multe dintre acestea venind din alte oraşe ale ţării, cu maşinile şi autocarele, Poliţia Rutieră a impus restricţii de circulaţie în intervalul 6:00-20:00.
Astfel, în acest interval, se va restricționa traficul rutier, gradual, pe următoarele artere:
- banda I și II de circulație de pe Splaiul Independenței, tronsonul cuprins între Pod Operă și Pod Națiunile Unite, sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Națiunile Unite;
- Libertății, segmentul cuprins între Splaiul Independenței și Rond Coșbuc;
- Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu până la intersecția cu Bd. Libertății; Națiunile Unite;
- Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie și Calea Rahovei.
De asemenea, pentru afluirea și defluirea persoanelor participante, se va restricționa traficul rutier și pe următoarele segmente:
- Izvor;
- B.P. Hașdeu;
- Calea 13 Septembrie, tronsonul între str. Tudor Vladimirescu și Bd. Libertății.
Între orele 06.00 – 09.00, cu aproximativ 700 de autocare, parcarea acestora se va realiza, gradual, pe arterele mai sus menționate.
Posibilitate de parcare:
– Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Piața Unirii și Piața Alba Iulia, banda I de circulație, ambele sensuri;
– Bd. Decebal, între Piața Alba Iulia și Piața Hurmuzachi, banda I de circulație, ambele sensuri.
De asemenea, începând cu data de 23 noiembrie 2018, ora 22.00, se va restricționa oprirea și staționarea a autovehiculelor în următoarele zone:
- Piața Arsenalului;
- Calea 13 Septembrie, între str. Tudor Vladimirescu și Bd. Libertății;
- Izvor;
- Parcarea adiacentă Academiei Române; Bretea adiacentă Pieței Constituției (Parchet General și Ministerul Finanțelor);
- Unirii, între Bd. Libertății și Bd Regina Maria;
- Națiunile Unite;
- Bd. Libertății;
Trasee STB modificate
Liniile 104, 123 și 124 vor funcționa, pe sens „Cora Pantelimon”, „CET Sud Vitan”, respectiv „Romprim”, de la intersecția Splaiul Independenței/ Bd. Mihail Kogălniceanu, pe Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii (Str. Halelor, Bd. Dimitrie Cantemir), Bd. Unirii apoi traseele actuale. Celălalt sens nu se modifică. Pe traseul modificat, autobuzele vor opri comun cu cele ale liniilor 336 și 601.
Linia 136 va funcționa pe traseul de bază între „C.E.T. Vest Militari” și intersecția Șos. Panduri/ Calea 13 Septembrie unde autobuzele vor întoarce după scuarul central.
Linia 361 va funcționa pe sensul spre „Piața Unirii”, pe traseul de bază între „Piața Presei” și intersecția Cal. Victoriei/Splaiul Independenței/Bd. Națiunile Unite, apoi pe un traseu modificat pe Splaiul Independenței, Piața Unirii apoi traseul de bază.
Celălalt sens nu se modifică.
Autobuzele vor opri pe Splaiul Independenței în stația „Piața Națiunile Unite”, comun cu cele ale liniilor 104, 123, 124, 385.
Linia 385 va funcționa pe traseul de bază între „Valea Oltului” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Șos. Pandurilor, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pandurilor, Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Splaiul Independenței, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii (Str. Halelor, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. I. C. Brătianu), Cal. Călărașilor, Str. Sf. Vineri, „Piața Sf. Vineri”, cu întoarcere pe Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Str. Halelor, Splaiul Independenței, Bd. Eroilor, Str. Dr. Bagdasar, Șos. Pandurilor, Calea 13 Septembrie, apoi traseul de bază.
Autobuzele vor opri pe Șos. Panduri comun cu cele ale liniei 136, pe Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, comun cu cele ale liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368, 668, 696, pe Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta comun cu cele ale liniilor 336, 601.
Linia 698 va funcționa pe traseul de bază, pe sensul spre „Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir”, pe traseul de bază între „Piața Victoriei” și intersecția Cal. Victoriei/ Bd. Regina Elisabeta, apoi pe un traseu modificat pe Cal. Victoriei, Splaiul Independenței, Piața Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, apoi traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.
Autobuzele vor opri în stațiile liniilor 104, 123, 124.
Linia de noapte N121 va funcționa în nopțile de 23/24 și 24/25.11.2018, pe traseul de bază între „Zețari” și intersecția Calea 13 Septembrie/ Bd. Tudor Vladimirescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Tudor Vladimirescu, Bd. George Coșbuc, Bd. Regina Maria, Piața Unirii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro