„Cota apelor Dunării astăzi în dreptul Portului Giurgiu este de 178 de centimetri cu o tendință de creștere de doi centimetri, dar navigația nu se poate efectua de aproape o lună de zile din cauza cotelor reduse care au fost la început și acum din cauza podurilor de gheață. Sunt în apropierea portului câteva împingătoare și barje de transport marfă în special cărbune sau cereale sub pavilion românesc, dar și din Germania sau Austria care așteaptă redeschiderea circulației pe Dunăre”, a declarat astăzi, pentru Agerpres, reprezentantul Centrului de Supraveghere Trafic din cadrul Căpităniei Portului Giurgiu, Ioan Rugină.
El a spus că în dreptul Portului Giurgiu nu sunt sloiuri de gheață, dar „la kilometrul 420, la zece kilometri de Oltenița, s-a format pod de gheață compact, (…) prin anul 1986 și la Giurgiu a fost pod de gheață pe Dunăre”.
Formarea sloiurilor compacte de gheață este favorizată și de temperatura foarte scăzută a apei și care se apropie de zero grade Celsius.
„Dunărea curge pentru că așa e, dar temperatura apei este de câteva zecimi aproape de zero grade și de aceea sloiurile de gheață nu se pot deplasa și se lipesc în continuare unele de altele”, a completat Ioan Rugină.
Dacă apa ar avea „cel puțin o temperatură de două grade Celsius, sloiurile ar porni la vale” și navele ar putea începe să circule, dar așa circulația în porturi este închisă, a mai afirmat el.
Potrivit sursei citate, echipajele de pe navele care așteaptă în Portul Giurgiu dezghețarea Dunării mai vin la ponton și se aprovizionează cu alimente și apă potabilă, după care se retrag pe vas și așteaptă redeschiderea circulației pe Dunăre.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro