Momentan, se va putea circula doar pe 9,5 kilometri din totalul de 19 ai tronsonului.

„Mâine, de la ora 15:00, se deschide circulaţia pe lotul 2 al Autostrăzii de Centură Bucureşti (A0) Nord între nodul rutier cu DN1 şi nodul rutier cu A3 (Autostrada Bucureşti – Ploieşti). Din cei 19 km finalizaţi, se va circula momentan pe aproximativ 10 km, iar anul viitor, după asigurarea legăturii de lotul 3, A0 Nord, circulaţia va fi posibilă la profil de autostradă între DN1 şi DN2 pe 21 de km”, a anunțat Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Asociaţia Pro Infrastructură a denunțat această problemă, spunând că restul kilometrilor „sunt muzeu fiindcă iresponsabilii CNAIR n-au fost în stare să facă o descărcare provizorie promisă de nenumărate ori mai bine de un an”.

Construcţia lotului 2 al A0 Nord a început în luna august 2022 şi a fost finalizată cu 7 luni mai devreme faţă de termenul contractual, a menționat Pistol.

„Asocierea de firme româneşti, SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, a avut la dispoziţie 831,92 milioane de de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport (PT)”, a mai spus șeful CNAIR.

 
 

Urmărește-ne pe Google News