UPDATE ora 12.40: Circulaţia trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Henri Coandă se desfăşoară în condiţii normale, începând cu ora 11:21, defecţiunea macazului fiind remediată, informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA.

***

Știrea inițială: Compania precizează că se lucrează la remedierea problemei, fără să înainteze și o estimare în cât timp aceasta va fi rezolvată.

„În prezent, circulaţia trenurilor se desfăşoară la cale liberă între Mogoşoaia şi aeroport, cu ordin de circulaţie, pentru a permite echipelor de intervenţie să remedieze defecţiunea, urmând ca după finalizarea intervenţiilor la macaz, circulaţia trenurilor să revină la normal pe această rută”, anunță Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Până la remedierea defecţiunii, trenurile care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport şi retur vor înregistra întârzieri cuprinde între 30 și 90 de minute, potrivit sursei citate.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat de acest deranjament şi îi asigură că intervenţiile desfăşurate la faţa locului au drept scop redeschiderea circulaţiei în cel mai scurt timp, în condiţii de siguranţă”, mai transmite compania.

Urmărește-ne pe Google News