Astfel, în perioada 19-21 iulie, între orele 11.00-21.00, pe raza oraşului Sinaia, traficul rutier va fi închis pe anumite sectoare de drum, cu ocazia organizării concursului de automobilism sportiv intitulat „Trofeul Sinaia 2019 – Campionatul Naţional de Viteză în Coastă” – etapa a V-a, ediţia a XI-a.
Trofeul Sinaia începe cu 84 de piloți prezenți la start.
Artere din Sinaia, închise în 19-21 iulie:
- bulevardul Carol I, pe sectorul de drum cuprins între intersecţia giratorie cu strada Gării şi bulevardul Ferdinand
- strada Octavian Goga – integral
- strada Eroilor – integral
- strada Mănăstirii – până la intersecţia cu strada Spătar Cantacuzino
De asemenea, traseul de competiţie cuprinde străzile Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului, Drumul Nou Cota 1400 ( între Taverna Sârbului şi restaurantul Schiori) unde circulaţia rutieră va fi închisă sâmbătă şi duminică între orele 5,00-20,00.
Rute alternative:
Pentru acces în străzile Sportului, Tisei, Trandafirilor, Drum Cota 1400: bulevardul Ferdinand – strada Opler – Drum Forestier Vulparie – Drum Cota 1400.
Pentru acces în cartierul Furnica: bulevardul Carol I – strada Cuza Vodă/ strada Mihail Kogălniceanu – strada Gheorghe Doja / strada Aosta – Drum Nou Cota 1400.
Pentru acces către Braşov/Bucureşti: bulevardul Carol I – strada Gării – strada 13 Septembrie – bulevardul Ferdinand.
Măsurile de maximă siguranţă şi fluenţă privind desfăşurarea acestui evenimentului vor fi asigurate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Sinaia, județul Prahova, potrivit Agerpres.
FOTO: Primăria Sinaia
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro