Daca pana acum bucurestenii se plangeau de blocaje in circulatie, de ieri pana sambata viitoare va fi un adevarat infern pentru ca autoritatile au simulat ieri sosirea si plecarea delegatiilor straine. Pentru Sommet-ul Francofoniei a fost creat un culoar unic pentru coloanele oficiale, iar circulatia a fost deviata.
Autoritatile au amenajat ieri culoarul unic prin care se vor deplasa doar coloanele oficiale ale participantilor la Sommet-ul Francofoniei. Au fost deja delimitate benzile de circulatie pe unde vor trece masinile oficiale si au fost blocate toate arterele adiacente. Practic, in zona Palatului Parlamentului nu a trecut nici musca si nici pe Calea Victoriei. Ieri, cei mai multi bucuresteni care au vrut sa circule prin centru au fost luati “pe nepregatite”, nu stiau ce se intampla si au fost nevoiti sa-si conduca masinile departe de locul unde doreau sa ajunga.
Comisar Constantin Sorescu, de la Brigada de Politia a Capitalei, a informat ieri ca cele mai aglomerate trasee au fost sos. Bucuresti – Ploiesti, Arcul de Triumf, Piata Presei Libere si bulevardele Aerogarii, Poligrafiei si Aviatorilor. Simularea a inceput ieri la ora 10.00 si a fost inchisa la ora 21.00, dar in perioada 27 septembrie -ora 4.00 – 29 septembrie -ora 0.00, va fi in functiune. Tot ieri au fost exersate masurile de protectie speciale, paza si protocolul pentru sosirea si plecarea delegatiilor straine.
Oficialii romani au recunoscut ca traficul din Bucuresti ar putea fi serios ingreunat de intalnirea la varf a statelor francofone si ca vor exista foarte multe situatii cand rabdarea participantilor la trafic, rabdarea cetatenilor va fi pusa la grele incercari.
Zeci de tineri imbracati precum celebrul Gavroche au impanzit intersectiile si impart trecatorilor brosuri cu informatii despre acest eveniment. Paul din imagine are 15 ani si este incantat ca, pe langa distractie, castiga si bani “frumosi”
Ieri s-au facut ultimele retusuri: in intersectii au fost agatate bannere, s-au sigilat canale, iar in Piata Charles de Gaulle s-a montat statuia celebrului presedinte francez