„Comisia care a efectuat astăzi revizia specială a stabilit că drumul poate fi deschis în bune condiţii între Rânca şi Obârşia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) în următoarele condiţii: între orele 8.00-18.00, viteza maximă de deplasare 30 km/h, numai pentru autoturismele cu MTMA de maximum 3,5 tone”, a anunțat Cristian Pistol pe Facebook.

Pistol a subliniat că, având în vedere specificul acestui drum montan aflat la mare altitudine este importantă respectarea condiţiilor impuse.

Pe 9 iunie, Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, anunța, pe pagina sa de Facebook, că lucrările de curăţare pe Transalpina sunt aproape finalizate, astfel că şoseaua va fi deschisă în acest weekend circulaţiei, integral.

Oficialul a spus că în unele locuri stratul de zăpadă a avut cinci metri şi că a nins până în urmă cu trei săptămâni.

Transalpina este cea mai înaltă şosea din România, ce traversează munţii Parâng de la sud la nord, pe teritoriul judeţelor Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba.

Urmărește-ne pe Google News