Imediat după intervenţia eşuată, băiatul a început să sângereze şi a fost transportat la un spital, deoarece doctorul se deplasase iniţial la locuinţa pacientului.

„Îl auzeam cum plânge pe fiul nostru şi ne implora să nu îl lăsăm singur în sala de operaţie. Le tot cerea doctorilor să ne lase alături de el, dar aceştia nu l-au ascultat. A fost groaznic, pentru că aproape a leşinat din cauza durerilor”, au spus părinţii copilului.

În urma acestui caz care s-a petrecut în luna ianuarie a acestui an în Noua Zeelandă, o comisie de medici a întocmit un raport conform căruia circumcizia să fie interzisă la băieţii mai mari de şase ani, acesta urmând a fi analizat de către organele guvernamentale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News