„Nu, nu mă retrag. Să nu vă așteptați de la mine la așa ceva. Nici dacă îmi va cere domnul Marcel Ciolacu. Căci nu eu am fost cel care a căutat un candidat la Capitală și a ajuns la varianta Cătălin Cîrstoiu, și, cum am mai zis, eu nu am solicitat nimănui nimic în ideea asta”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, pentru Evenimentul Zilei.
Medicul s-a declarat încrezător că cei doi lideri de partid vor merge mai departe cu susținerea sa.
„Atât domnul Marcel Ciolacu, cât și domnul Nicolae Ciucă sunt oameni serioși. Mi-am dat seama din discuțiile pe care le-am avut cu ei că sunt oameni politici cu coloană vertebrală. Își asumă un lucru și-l duc până la capăt. Nu joacă nimeni «Alba-Neagra» în această situație”, a mai spus Cătălin Cîrstoiu.
Cîrstoiu, manager la spital de stat – consultații la clinică privată
Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București, a fost acuzat într-o investigație Hotnews că a consultat pacienţi la clinica privată pe care o deține soția sa, deşi un manager de spital nu poate avea o altă funcție, plătită sau nu, în afara celei de la spitalul pe care-l conduce.
Mai mult, jurnaliștii Hotnews au dezvăluit că pacienți operați la Spitalul Universitar de Urgență București de dr. Cătălin Cîrstoiu sau care l-au căutat pe acesta la spitalul de stat au fost redirecționați de rezidenți către clinica privată a familiei.
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că primul pas pe care trebuie să îl facă medicul Cătălin Cîrstoiu, este să susţină o conferinţă de presă în care să răspundă la toate acuzaţiile care i se aduc, „altfel „nu putem merge mai departe”.
Cătălin Cîrstoiu a susținut din nou, miercuri seară, la B1TV, că nu este în stare de incompatibilitate, că nu este în nicio relație contractuală cu clinica Anemona și că nu a încasat niciun ban de acolo. El a admis că a consultat pacienți la clinica privată, spunând însă că a făcut-o la solicitarea medicilor de acolo.
Coaliția se întâlnește pentru a discuta situaţia lui Cîrstoiu
Liderii coaliției PSD-PNL vor avea în acest sfârşit de săptămână sau luni dimineaţa o întâlnire în care vor discuta despre o posibilă retragere a candidatului susţinut de PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat joi preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, citată de Agerpres.
„Cu siguranţă se va lua o decizie care va fi ulterior anunţată în cadru adecvat, într-un cadru politic. (…) Nu pot eu să speculez (în legătură cu o posibilă retragere – n.r.), înainte ca liderii coaliţiei, preşedinţii celor două mari partide, să discute la întoarcerea premierului în ţară”, a declarat Firea, întrebată despre o posibilă retragere a candidaturii lui Cîrstoiu.
Între timp, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă „partidul o va cere”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Marica13 • 23.04.2024, 16:48
Nici nu mă așteptam la altceva din partea lui doar reprezintă două partide emblematice în așa ceva
florin44 • 19.04.2024, 15:43
Nesimtire!!! A simtit ca are o sansa (mica, mare, se va vedea) sa apuce de ciolan si, precum cainele care, cand apuca un os nu-i mai da drumul, nu se mai lasa dus de la usa primariei. Dar, la vot i se va demonstra ca e un neica nimeni si va dispare din peisaj. Ar fi de dorit ca si pacientii sa-l paraseasca, pentru ca un astfel de personaj numai medic nu poate fi numit!!!
iugavirgil • 19.04.2024, 14:47
ha , ha , alde marcel cu nicusor au dat de *** , daca nu chiar de ta su . s au facut de *** cu doctorcito ,
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.