Poliția Locală Brașov a trimis o citație proprietarului unui autoturism care a parcat negulmentar. Agentul a scris în document că este vorba despre o mașină marca „Wollvagin”, în loc de Volkswagen.

De asemenea, în citație se menționează că „egzista plamșe foto”.

Imaginea cu citația ce conține greșeli de scriere a fost publicată pe Facebook de polițistul Marian Godină.

Zeci de internauți au comentat erorile făcute de polițistul local din Brașov.

„Eu am volksvagin si vorbesc la telefon marca samsugi. Deci egzist”

„Egzista” polițiști locali care castiga 4000+ pe lună…. Aștia sunt..”

„Fost coleg de liceu cu Veorica”, sunt câteva dintre reacțiile utilizatorilor care au văzut imaginea distribuită pe Facebook.

Potrivit bizbrasov, agentul care a întocmit procesul verbal cu greșeli gramaticale fusese evaluat în cadrul Poliției Locale Brașov.

Anca Lăutaru, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, a precizat că acest polițist a obținut calificativ la limita dintre satisfăcător, notele de evaluare situându-se între 1 (unu) și 4 (patru) pe o scară de notare de la 1 la 5.

„Precizăm că în ultimii doi ani au fost angajați prin concurs absolvenți de liceu și de facultate. Este regretabil că mai există astfel de situații, dar, încet, încet sperăm ca ele să dispară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, conform bizbrasov.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Evaluarea este realizată periodic, iar printre criterii se numără: „capacitatea de transmitere a ideilor, în scris și verbal, fluență în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar și concis”.

În urmă cu aproape doi ani, Marian Godină a ironizat greșeala făcută de Carmen Dan, ministrul de Interne.

sursă foto: newsbv.ro

Citește și:

VIDEO / Preţuri supraevaluate de peste zece ori pentru testarea instalațiilor electrice ale Direcției Protecția Copilului Sector 6

Narcos Delta Dunării! Reportaj realizat de Patrick André de Hillerin în locul unde s-a capturat o tonă de cocaină

Cu viața pre moarte călcând. Reporter la ambele capete ale unei întâmplări dramatice: familia care a donat ficatul unui băiețel de 7 ani și femeia care a primit o nouă șansă la viață

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Adevarul.ro
Bolojan, surprins de „crisparea colegilor”, în primele zile la Cotroceni: „Toată lumea sărea în picioare când treceam. Așa era obiceiul”
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Observatornews.ro
Când primesc pensionarii primul ajutor de 400 de lei. Iancu Guda: Mai mult nu se putea face
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI