UPDATE Ora 19:10 Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a cerut să ia cuvântul și s-a adresat președintelui de ședință: „Săvârșiți un abuz, nu respectați regulamentul. Mă întreb cât veți sta cocoțată la tribuna Camerei, pentru că noi vom rămâne aici și vom supune la vot și la 12 noaptea”.
UPDATE Ora 19:03 „Acum pot să închid ședința, așa că declar închisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților”, a spus Cristina Prună, președintele de ședință, cea care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților.
UPDATE Ora 18:58 Președintele de ședință Cristina Prună a anunțat că „dezbaterile au fost finalizate”, dar liderul deputaților PSD Alfred Simonis a intervenit la microfon și a cerut să se voteze ca „în 10 minute să fie dat votul pe moțiunea simplă împotriva domnului Vlad Voiculescu”.
Potrivit regulamentului, Plenul este suveran. Aveți obligația de a supune votului Parlamentului cererea unui lider de grup, anume ca în 10 minute să dăm votul final pe moțiunea simplă. Orice altceva este un abuz.
Alfred Simonis, PSD:
Gabriel Andronache, de la PNL, a explicat însă că „din fericire, doamna președinte a declarat închisă ședința înainte de intervenția dumneavoastră. Pe cale de consecință, fiind închisă ședința, solicitarea dumneavoastră este în afara plenului. Nu putem decât să mergem acasă și să revenim la lucru potrivit regulamentului”.
Alfred Simonis a luat din nou cuvântul și a spus: „Una este să încheiem dezbaterile și alta este să încheiem ședința. Ședința nu a fost încheiată. Am făcut o solicitare și aveți obligația să o supuneți la vot. Supuneți la vot și demonstrați-vă majoritatea”.
UPDATE Ora 18:50. Ministrul sănătății a luat din nou cuvântul și i-a transmis lui Sorin Grindeanu că ar fi putut să citească normativul, care „spune foarte clar unde sunt responsabilitățile. Și responsabilitatea pentru găsirea unui centru pentru arși în străinătate, și responsabilitatea pentru transfer nu sunt la Ministerul Sănătății. Domnule Grindeanu, luați și citiți!” .
Să folosiți drama unui om vă interesează? Nu mai folosiți dramele oamenilor în felul acesta. Îți trebuie ceva tupeu ca să folosești o astfel de dramă.
Vlad Voiculescu:
„Domnul profesor Rafila a vorbit despre soluții concrete. Ați scris un text politic, domnule profesor Rafila. Dacă voiați cu adevărat să vorbim despre soluții concrete, aveați întotdeauna ușa ministerului deschisă”, a mai spus ministrul sănătății.
Cum arată calculele din Camera Deputaților
UPDATE Ora 18:45. La prima vedere, moțiunea simplă contra ministrului Vlad Voiculescu are puține șanse să treacă miercuri. Și asta pentru că Puterea, formată din PNL-USR-PLUS-UDMR, are majoritatea în Camera Deputaților, adică 168 de voturi, față de cele 142 câte ar strânge PSD și AUR. Chiar dacă toți reprezentanții minorităților ar vota în bloc contra lui Voiculescu – 18, plus singurul deputat neafiliat, și s-ar strânge astfel 161 de voturi, tot nu ar fi suficiente.
Două elemente ar putea să-i dea emoții lui Voiculescu: eventualele absențe de la vot din rândurile Puterii sau trădările. Dar chiar și dacă moțiunea simplă trece, premierul Florin Cîțu nu este obligat să-l demită pe Voiculescu, moțiunea simplă contra unui ministru având mai degrabă o semnificație simbolică, de blam.
UPDATE Ora 18:32 Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, i-a replicat lui Vlad Voiculescu: „Dacă implementați măsuri de reformare cum v-ați luat diploma, ne apucă bătrânețea și nu mișcați un pas. V-am auzit spunând că unui fost ministru i s-a retras diploma. Dumneavoastră ce sa vă retragă, domnule ministru?”.
„V-am auzit, altul dintre dumneavoastră a vorbit despre Rafila vs Voiculescu. Nu aveți nici puțin de jenă? Știți care este diferența dintre acești doi oameni? Este simplă. Rafila și-a facut școala la timp”, a completat Simonis.
UPDATE Ora 18:30 Reprezentantul AUR, Ringo Dămureanu: „Voi fi scurt. În orice țară unde se produce un dezastru, ministrul respectiv își dă demisia. Domnule Voiculescu, câți morti mai trebuie să se producă pentru ca dumneavoastră să înțelegeți asta? Sunteți om politic și nu sunteți legat de scaun”.
UPDATE Ora 18:24 Deputatul PNL Dan Vîlceanu a spus: „Să lăsăm puțin pancartele și să vorbim despre realitatea din țara noastră. De politică suntem toți buni, dar de făcut treabă, mai puțin. Unii”.
UPDATE Ora 18:19 Deputatul PSD Alexandru Rafila a luat din nou cuvântul: „Sunt surprins. Sigur, eu am puțină experiență parlamentară, dar sunt surprins să constat că moțiunea se referă la ceva, iar răspunsul se referă la cu totul altceva. Eu înțeleg că abordarea este politică, dar urgența este de sănătate publică”.
Aș vrea să îl rog pe domnul ministru să ne spună 10 măsuri concrete pe care le-a luat de când este ministru al sănătății, dar să nu ne spună lucruri de genul ministerul evaluează și monitorizează, care nu au niciun fel de impact fără o măsură concretă luată pentru creșterea siguranței în spitale
Deputatul PSD Alexandru Rafila, care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților:
UPDATE Ora 18:15 De la grupul parlamentar UDMR, a vorbit Zoltán Zakarias: „Citind cele 8 pagini ale moțiunii simple, putem să tragem concluzia că este o declarație politică extinsă, cu enunțuri mai populiste și mai puțin concrete. UDMR nu va vota această moțiune simplă”.
UPDATE Ora 18:12 De la grupul parlamentar AUR, a luat cuvântul deputatul George Simion: „Când se urca scroafa în pom, cine tace nu e om. Avem 21 de morți și nu am văzut măsuri, domnule ministru. Ne-ați promis măsuri. Una vorbim și alta fumăm. Domnule ministru, am văzut că a venit tăticul Cioloș să vă ia apărarea. Medicamente esențiale nu se găsesc în farmacii. Să vă fie rușine!”
UPDATE Ora 18:09 Dezbaterea continuă cu grupul parlamentar al alianței USR-PLUS, prin deputatul Diana Stoica: „Ne aflăm în plină criză sanitară la nivel mondial, ne aflăm în plină campanie de vaccinare pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În aceste momente, PSD inițiază o moțiune împotriva ministrului sănătății după doar o lună de mandat. PSD, care sfidează inteligența poporului român. Același PSD, care ne-a scos în stradă când au măcelărit legile justiției și care a căpușat instituțiile publice în România în ultimii 30 de ani cu rubedenii și amante”.
UPDATE Ora 17:58 De la grupul parlamentar PNL, a luat cuvântul deputatul Cristian Tudor Băcanu: „L-am văzut pe domnul deputat Rafila citind într-un mod neconvingător, l-am văzut că nu este convins de propria moțiune. De altfel, o moțiune PSD cu privire la viața și sănătatea românilor este de un cinism patologic. V-ați bătut joc de cetățeni, domnilor PSD-iști. Aveți tupeul să le vorbiți românilor despre sănătate. PNL nu va vota moțiunea”.
UPDATE Ora 17:51 Sorin Grindeanu, de la grupul parlamentar al PSD, a luat cuvântul: „Azi dimineață, am aflat că un alt român ars a murit. Avea 51 de ani, fusese internat cu arsuri grave după ce s-a electrocutat în ianuarie și a fost transferat cu mare întârziere în Belgia. În țară, a îndurat un adevărat calvar. Îi spun în față lui Vlad Voiculescu: «Domnule ministru, sunteți principalul vinovat moral de moartea acestui român»”.
UPDATE Ora 17:50 Președintele de ședință, Cristina Prună, a anunțat că urmează dezbaterea pe moțiunea simplă.
UPDATE Ora 17:36 Imediat după ce Alexandru Rafila a terminat de citit textul moțiunii simple, ministrul sănătății Vlad Voiculescu a fost invitat să ia cuvântul de către președintele de ședință, Cristina Prună, moment în care din sală s-au auzit contestații. „Un pic de decență, lăsați-l pe domnul ministru să își spună punctul de vedere”, a cerut Prună.
Apoi, ministrul sănătății a luat cuvântul.
„Mă bucur să fiu astăzi la Parlament, să explic cetățenilor ce am găsit și ce facem ca să însănătoșim un sistem de sănătate cangrenat de interese mafiote”, a spus Vlad Voiculescu.
„Autorii direcți ai dezastrului sunt cei de la PSD și mafia PSD-istă. Cred că autorii au greșit numele moțiunii, trebuia numită mai bine «Vlad Voiculescu, un pericol pentru mafia din Sănătate»”, a adăugat ministrul sănătății.
Vorbesc despre asumare colegii de partid ai ultimilor trei miniștri ai Sănătății, toți trei anchetați de DNA. Doamna Sorina Pintea și domnul Nicolae Bănicioiu pentru mită, domnul Florian Bodog pentru angajări fictive, asemenea fostului lor șef de partid, Liviu Dragnea.
Vlad Voiculescu, în Parlament:
„Am primit, doamnelor și domnilor parlamentari PSD, un mandat de reformă și puteți să strigați «Demisia» 24 de ore din 24, 7 zile din 7, patru ani de zile. Nu mă voi opri”, a mai spus Voiculescu.
UPDATE Ora 17:16 Deputatul PSD Alexandru Rafila, care este și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a început să citească textul moțiunii simple împotriva lui Vlad Voiculescu.
UPDATE Ora 17:11 Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a cerut ca din sală să fie scoși doi europarlamentari, este vorba despre Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru. Președintele de ședință, Cristina Prună, a decis, în urma consultărilor cu liderii de grup, ca „cei doi colegi europarlamentari să asiste la lucrările Camerei Deputaților de la balcon”.
Știrea inițială
Citirea și dezbaterea în Parlament a moțiunii simple împotriva lui Vlad Voiculescu vor avea loc luni, 15 februarie, de la ora 17.00. Potrivit informațiilor Libertatea, ministrul sănătății va fi prezent la Parlament. Votul pe moțiune va fi dat miercuri, 17 februarie.
Partidul Social Democrat a depus miercuri, 10 februarie, în Parlament, moţiunea simplă împotriva ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu. Moțiunea, semnată de 109 deputați, a fost intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea și viața românilor”.
Conform documentului, în textul moțiunii simple, PSD îi reproșează lui Vlad Voiculescu „multă indiferență, indolență, aroganță și sfidare”.
„Acum, când sunteți ministru, când dețineți pârghiile Puterii, trebuie să arătați CUM și CE ați făcut, CUM și CE ați corectat. Mai ales într-o situație de criză majoră de sănătate publică!”, se arată în textul moțiunii simple.
Victime omenești, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică și minciuni la testare și raportare! Și multă indiferență, indolență, aroganță și sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea și siguranța cetățenilor săi!
Cuprinsul moțiunii împotriva lui Vlad Voiculescu:
Ciolacu a anunțat moțiunea cu trei zile înaintea incendiului de la Institutul „Matei Balș”
Pe 26 ianuarie, cu trei zile înaintea tragediei de la Spitalul „Matei Balș” din București, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat pentru prima dată că social-democraţii vor depune „o moţiune simplă, clară, către ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu”.
„Poate nu înţelege că pandemia ţine de Ministerul Sănătăţii”, spunea Ciolacu atunci.
Pe 2 februarie, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus că Vlad Voiculescu va fi chemat în Parlament, la „Ora Guvernului”, pentru ca acesta să explice „situaţia spitalelor din România”.
Pe 10 februarie, PSD a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu.
În aceeași zi, preşedintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunţat că PSD a renunţat la procedura „Ora Guvernului” referitoare la Vlad Voiculescu și că social-democrații „vor putea utiliza această procedură la alţi miniştri”.
Ce este moțiunea simplă și care este diferența față de moțiunea de cenzură
Conform Constituției României, Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
Potrivit regulamentului Camerei Deputaților, moțiunea simplă poate fi inițiată de cel putin 50 de deputați. În cazul ministrului sănătății Vlad Voiculescu, a fost semnată de 109 de deputaţi PSD. Dezbaterea moțiunii simple se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.
Spre deosebire de moțiunea de cenzură, care duce la căderea Guvernului, simpla trecere a moțiunii simple nu conduce automat la schimbarea unui ministru, întrucât moțiunea simplă are drept efect doar adresarea unui avertisment politic. Concret, Guvernul nu este obligat să îl remanieze pe Vlad Voiculescu, dacă moțiunea simplă va trece în urma votului de miercuri, 17 februarie, din Parlament.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!