Fostul ministru al finantelor si apoi al industriilor in cabinetul Ciorbea, Mircea Ciumara se considera o persoana norocoasa. Cand spune acest lucru se refera la faptul ca cifra 13 i-a purtat noroc in viata.
Peste cateva zile, mai precis pe 13 septembrie, Mircea Ciumara va implini varsta de 58 de ani. Aceasta data nu i-a purtat absolut deloc ghinion, drept pentru care destinul i-a mai rezervat o data aceasta cifra. Atunci cand peste ani el a decis sa se casatoreasca. A facut acest lucru tot pe 13 septembrie. Nici de aceasta data Mircea Ciumara nu s-a speriat si chiar a realizat ca-i poarta noroc.
Cifra 13 nu s-a oprit nici de aceasta data sa-l urmareasca. De cativa ani, Ciumara isi are locul de munca la o adresa care are numarul 13. Cu exceptia anilor in care a fost parlamentar si nu a trecut pe la Institutul National de Cercetari Economice al Academiei Romane, Mircea Ciumara a venit aici zilnic la adresa cu numarul 13. „La institut, noul meu birou este la numarul 231, dar si aici beneficiez de aceste cifre”, ne-a povestit Ciumara. „La Guvern, cat am fost ministru secretar de stat si am condus Consiliul pentru reforma am avut biroul la numarul 213. Toate aceste aventuri, spune Mircea Ciumara, mi-au purtat un urias noroc”. Singura exceptie unde nu exista noroc este domeniul politic. Mircea Ciumara s-a retras imediat dupa alegeri din conducerea partidului, iar in prezent nu este implicat in nici un scandal intern al PNTCD. „Stau pe margine si urmaresc tot ce se intampla, ideile noastre in acest moment nu au nimic in comun”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News