“Colectiv ar putea fi cea mai oportună și mai explozivă lansare de film a anului”, scrie ziaristul Ed Potton în articolul publicat pe 11 noiembrie în The Times.

Interviul din cotidianul englez fondat în 1785 vine cu câteva zile înainte de apariția documentarului Colectiv în Marea Britanie, care va avea loc pe 20 noiembrie. Simultan, documentarul românesc, produs de Nanau, HBO Europe și Samsa Luxemburg, va fi lansat și în Statele Unite.

The Times scrie că pelicula realizată de Alexander Nanau și Antoaneta Opriș nu rămâne la momentul incendiului, ci urmărește povestea mișcărilor sociale care au erupt în ultimii ani în România.

Mobilizarea oamenilor demonstrează cum corupția și incompetența “nu sunt doar o boală românească”, de aceea, crede The Times, spectatorii din toată lumea s-au regăsit în povestea acestui documentar observațional.

“Nu e nici o hiperbolă”

Articolul din ziarul londonez susține că toate comparațiile anterioare ale presei internaționale, care a pus Colectiv în linie cu marile filme despre jurnalism, sunt absolut justificate. 

“Nu e nici o hiperbolă”, scrie The Times, să menționezi numele regizorului documentarului sau pe ale jurnaliștilor români pe același plan cu numele lui Bob Woodward și Carl Bernstein, cei doi celebri reporteri de la Washington Post care au realizat investigația Watergate. Seria lor investigativă a dus la demisia președintelui Nixon în 1974.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Titlul articolul din The Times numește Colectiv “cel mai bun film despre jurnalism de la «Toți oamenii președintelui»”, peliculă dedicată investigației jurnalistice  a lui Woodward și Bernstein, regizată de Alan J. Pakula în 1977 și câștigătoare a patru premii Oscar.

The Times mai notează că ziariștii de investigație din Colectiv nu se raportează cu fericire la dezvăluirile lor, “nu te bucuri când oamenii pot intra la închisoare”, dar “uriașa bucurie este ceea ce facem pentru oameni. Le putem oferi faptele”.

Ziarul din Londra îl citează pe ziaristul Cătălin Tolontan, “care spune, cu amărăciune, cum «Corupția este, poate, brandul nostru național. Chiar dacă nu știu dacă corupția sau incompetența e cel mai rău lucru din România, acum»”.

Nanau: Nici o condamnare definitivă, la 5 ani de la Colectiv

În același interviu pentru The Times, realizat pe Zoom, regizorul Alexander Nanau a spus că, deși societatea românească s-a mișcat și civismul a reînflorit după foarte mulți ani în România, “justiția este foarte lentă și pare a fi deseori partizană”.

Nanau dă exemplul cazului lui Florin Secureanu, managerul de la Malaxa, care apare în film și care, deși subordonații săi au fost deja condamnați, fără executare, n-a primit nici măcar un verdict în primă instanță.

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

La cinci ani după drama de la Colectiv și developarea corupției din sănătatea românească, Secureanu e liber și continuă să lucreze într-un spital. Iar sentința definitivă în cazul Hexi Pharma s-a amânat de mai multe ori. 

Regizorul amintește cum spitalele subraportează sever și acum, în pandemia de Covid, infecțiile nosocomiale.

Un articol publicat chiar la o zi după interviul din The Times în Libertatea arată cum rata de mortalitate a pacienților români intubați este, în unele spitale COVID, de 95%. Printre explicațiile deceselor, rostite pentru reporteri, dar neasumate oficial de medici, sunt infecțiile nosocomiale, extrem de frecvente în secțiile noastre ATI.

Articolul din Times spune că filmul nu se mărginește la un mesaj despre România și că “chiar oameni din cele mai avansate țări recunosc ceea ce văd în documentar”, asta făcând filmul românesc deopotrivă “sumbru și puternic”. “E pentru că oamenii se simt deconectați de putere peste tot în lume” și atunci ei caută căi să-și recâștige această putere, crede regizorul Alexander Nanau, citat de The Times.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI