Consiliul Județean Dolj răspunde la aproape două săptămâni după ce Libertatea a întrebat care sunt planurile cu clădirile IML ce aparțin de CJ și care stau să cadă.

Intrarea la IML Craiova

Atunci, directoarea Eugenia Zăvoi, medic legist și cadru didactic la UMF Craiova, spunea că renovarea e promisă de 5 ani, iar în ultimii doi ani a auzit că s-ar face o licitație, dar nimic mai mult.

Consiliul Județean afirmă că a trimis o solicitare de finanțare la Compania Națională de Investiții, “datele fiind în prezent în analiză” și adaugă că, timp de 3 ani, după ce CJ Dolj a scos la licitație reabilitarea termică a clădirilor, nimeni n-a depus vreo ofertă.

Azi, CJ Dolj a punctat că încearcă să obțină o finanțare și refacerea clădirilor prin Compania Națională de Investiții (CNI), existând, însă, și o soluție de rezervă.

“Având în vedere starea avansată de degradare a imobilului și durata de implementare în cadrul programului menționat anterior (în ipoteza includerii la finanțare), în prezent este în curs de elaborare documentația necesară pentru organizarea în perioada imediat următoare a achiziției unor lucrări de reparații la această clădire”.

23 de ani de litigiu, conform CJ

Consiliul Județean susține că a aplicat din iulie și pentru Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, trimițând solicitarea de finanțare și documentele aferente sub titulatura “Reabilitare, modernizare, dotare și extindere Institutul de Medicină Legală Craiova”.

Ce s-a întâmplat însă până în anul 2020? Cum explică CJ Dolj că, timp de atâția ani, clădirea aflată la doi pași de centrul Craiovei a rămas nerenovată?

Autoritățile spun că, din 1992 și până în 2015, clădirea s-a aflat într-un litigiu cu vechii proprietari. 

Într-un reportaj Digi24 din 2015, se afirmă că litigiul a durat 18 ani, adică s-ar fi încheiat în 2010.

În declarația directoarei Zăvoi pentru Libertatea, litigiul ar fi durat mai mult de 15 ani.

În răspunsul trimis Libertatea, CJ susține că litigiul s-a întins pe nu mai puțin de 23 de ani.

Chiar glumeam că sper ca până la pensie să prind și eu măcar o zi într-o clădire refăcută.

Eugenia Zăvoi, director IML Craiova, pe 7 octombrie:

IML Craiova e aproape o ruină

Autoritățile spun că nimeni n-a vrut lucrarea

Apoi, Consiliul Județean susține că, timp de 3 ani (2016-2018), nimeni n-a depus nicio ofertă pentru obiectivul de investiții “Creșterea eficienței energetice, a rezistenței și a stabilității clădirilor publice (corp C1, C2, C3 și C5) situate în str. Vasile Alecsandri nr. 20, Craiova, jud. Dolj)”.

Asta, deși procedura a fost reluată de două ori.

“Având în vedere cele de mai sus, precum și starea de degradare a imobilului, vă asigurăm că, în prezent, CJ Dolj depune toate eforturile în vederea reabilitării acestui obiectiv de investiții, urmărind cu prioritate solicitarea de fonduri europene”, conchide CJ Dolj.

Iată aici răspunsul integral al CJ Dolj privitor la sediul IML Craiova:

 
 

Urmărește-ne pe Google News