- Obiectivul se numește “Pensiune administrativă – Centrul Multifuncțional Amara”, iar consilierii au aprobat proiectul.
- La începutul lunii s-a solicitat aviz de amplasament de la Sistemul de Gospodărire a Apelor, semn că investiția merge mai departe, în ciuda pandemiei de coronavirus.
- Lucrarea de execuție nu a fost atribuită, dar s-a dat prin încredințare directă contractul pentru documentație. Valoarea acestuia este de 119.700 de lei fără TVA, aproximativ 25.000 de euro.
- Firma care a luat contractul, SC Intergroup Ingineering SRL, are peste 20 de contracte încheiate cu autoritățile din Ialomița.
- “De regulă, când cumpărați un produs care vă place, ce faceți a doua oară? Îl luați pe același, nu? Dacă eu am găsit o firmă serioasă, de ce să caut alta?”, explică, retoric, pentru Libertatea, șeful CJ Ialomița, Victor Moraru.
Clădirea va fi ridicată pe un teren de 2.000 mp, aflat în proprietatea CJ, într-o zonă unde acum trei decenii era o popicărie. Tentativele de a recondiționa clădirea veche durează din 2015.
În documentația depusă pentru avizare scrie că se demolează tot și se construiește de la zero.
Construcția nouă cu regim P+3 va adăposti o sală de conferințe, o sală de ședințe, birouri, spațiu recepție și pază, magazie și bucătărie cu zonă de catering. Două etaje sunt destinate cazării, cu 6 apartamente în total.
6 apartamente pentru “asigurarea unor activități de perfecționare continuă a funcționarilor publici”
Pe hârtie, justificarea pentru cheltuirea celor 5.000.000 de lei este dată de “asigurarea unor activități de perfecționare continuă a funcționarilor publici”.
În ciuda crizei coronavirusului, la începutul acestei luni, a fost solicitat aviz de amplasament de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Ialomița, semn că procedura continuă.
Documentație de 120.000 de lei printr-o firmă care a semnat contracte de peste 2.000.000 de lei cu autoritățile din Ialomița
Lucrarea ca execuție nu a fost atribuită, dar s-a atribuit prin încredințare directă contractul pentru realizarea primelor documente. Valoarea contractului este de 119.700 de lei fără TVA.
Firma care l-a primit se numește SC Intergroup Engineering SRL și, conform realitateadeialomita.ro, în ultimii ani a avut peste 20 de contracte de la autoritățile din Ialomița. O parte dintre ele în perioada în care Victor Moraru era primar la Amara, altă parte de când e șeful CJ. În total, sunt peste 2.300.000 de lei. Compania înfiinţată în 2000 furnizează servicii de consultanță, proiectare şi asistenţă tehnică.
Șeful CJ: “Zona e o nenorocire. Vrem să ținem seminarii la noi acasă”
-Libertatea: Domnule Moraru, care este situația cu Centrul de perfecționare de la Amara?
-Victor Moraru: Acolo sunt un teren și o clădire în paragină, o nenorocire, fac de râs imaginea Consiliului Județean. Am încercat să preiau terenul când am fost primar la Amara, dar n-am reușit.
-Și dați 5.000.000 de lei acum să refaceți clădirea?
-Nu se mai poate recondiționa, trebuie ridicată de la zero. Noi am făcut nota conceptuală internă, în care e o estimare de 5.000.000 de lei, dar studiile de fezabilitate n-au fost făcute, licitația pentru construcție nu e demarată. Pot fi doar 3.000.000 de lei până la urmă, nu știu. Banii sunt publici, însă dacă apar oportunități, vom lua și finanțare europeană. Pe de altă parte, de ce să fie oprit proiectul? Ce să facem acum, să scoatem toate investițiile din cauza pandemiei?
-Poate trebuie bani mai mulți pentru spitale…
-Am alocat 3.500.000 de lei deja, iar mâine vom face încă un efort financiar, de 1.000.000 de lei. Tot ce-au cerut unitățile medicale, am oferit.
-Pentru ce vă e de folos hotelul, până la urmă?
-Pentru funcționarii noștri, că de fiecare dată merg la cursuri la mare, la munte, apar tot felul de interpretări că dăm bani altor județe. Așa, vom avea un spațiu nou, pot veni acolo și cei de la Protecția Copilului, și cei de la Cultură, și cei de la CJ, la seminariile pe care le vom ține la noi acasă.
-Apropo de studii, am văzut că aveți o firmă preferată, SC Intergroup Engineering. De ce?
-De regulă, când cumpărați un produs care vă place, îl luați și a doua oară, nu? Această firmă s-a dovedit serioasă, de ce să caut pe altcineva? În ziua de azi e din ce în ce mai greu să găsești companii cu care să finalizezi proiecte. Și nu e nimic ilegal, totul e transparent.
Județul Ialomița este profund afectat de pandemia de coronavirus. Orașul Țăndărei e în carantină totală din 4 aprilie, iar până pe 20 aprilie erau înregistrate 119 cazuri de COVID-19 în Ialomița. Au fost înregistrate 12 decese.