Terenurile lui Olăroiu sunt situate în Ciorogârla, în apropierea A1, pe sensul București-Pitești, cu acces de la nodul rutier de la la km 22-23.
Pe ele, CJ Ilfov vrea să construiască o stație de reciclare a deșeurilor, în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Ilfov”.
Proiectul ar urma să beneficieze de fonduri europene structurale și de investiții prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) și este pregătit cu sprijinul Jaspers – entitate a Comisiei Europene cu atribuții în evaluarea și pregătirea proiectelor de infrastructură.
Consiliul Județean arată că instalațiile de reciclare a gunoiului vor fi construite conform prevederilor, iar UE va verifica respectarea parametrilor și a condițiilor de funcționare a acestora.
Potrivit proiectul de hotărâre, viitoarea stație de sortare va fi amplasată în apropiere de depozitul eMag din Ciorogârla, din apropierea Autostrăzii A1 București – Pitești.
Primarul și localnicii se tem de poluare
Primarul și localnicii din Ciorogârla, citați de G4Media, se tem de posibila poluare a comunei și afirmă că nu a avut loc o dezbatere publică pentru a vedea impactul pe care îl va avea asupra populației și mediului.
Conform raportului de evaluare, distanța față de zona rezidențială este de 300 de metri, în proximitate este râul Ciorogârla, iar pânza freatică este aproape de suprafață.
Comuna are 6.000 de locuitori.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro