Inițial, Tribunalul Timișoara dăduse câștig de cauză municipalității. Unul dintre motivele pentru care s-a pierdut procesul a fost că „terenul nu a inclus terenul în registrul spațiilor verzi”, scrie 9Media.

Procesul s-a judecat la Timișoara pentru că acolo este înregistrată compania care a intentat procesul.

Unita Turism Holding deține și hotelul Belvedere din Cluj.

8.000 de metri pătrați măsoară parcela fostului ștrand, vecină cu terenul hotelului Radisson Blu.

Proprietarul a vândut terenul s-a vândut către compania Ronside AG SRL, care a și prezentat o schiță de proiect la primărie. Clădirea nu a primit, pentru moment, avizul de oportunitate.

Pe locul fostului ștrand Municipal ar urma să se construiască un imobil de birouri și servicii de șase etaje, potrivit indicilor urbanistici. Până acolo, e nevoie să obțină avizul de oportunitate și apoi să treacă prin analiza comisiilor municipalității pentru diverse alte avize și autorizare. 

Ronside AG este aceeași companie care controlează și hotelul Radisson Blu.

Libertatea a contactat serviciul de presă al primăriei clujene și va prezenta punctul de vedere al autorităților când acesta va fi formulat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News