Clădirea care urma să găzduiască refugiați, la Bautzen, a fost incendiată sâmbătă seara târziu, au anunțat oficiali locali, scrie Mediafax. Imobilul cunoscut sub numele de „Husarenhof”, un fost hotel, era modificat în vederea cazării unor azilanți.
Poliția locală a anunțat că investigează în continuare pentru a stabili cauzele incendiului. Secția penală și un grup de experți în infracțiuni comise de extrema dreaptă au fost însărcinate cu ancheta, a precizat poliția.
Autoritățile au anunțat că locuitori din Bautzen aclamau în timp ce clădirea era mistuită de flăcări.
„Unele persoane au făcut declarații jignitoare și nu și-au ascuns bucuria”, a precizat poliția într-un comunicat. Unele dintre persoanele care aclamau sinistrul se aflau sub influența băuturilor alcoolice, au adăugat forțele de ordine.