E jale în clădirea Teatrului Evreiesc de Stat. Ploaia s-a infiltrat peste tot, din cauza acoperişului care a fost distrus în proporţie de 30% de viscolul din iarna trecută. Angajaţii au pus folii peste decor încercând să salveze ce se mai poate din el. Pe scenă au aşezat găleţi în care să se scurgă apa. Maia Morgenstern, directorul instituţiei, face apel la autorităţi să consolideze imobilul cât mai urgent.
“Clădirea este monument istoric. Ea a fost retrocedată fundaţiei Caritatea şi acum e folosită prin contract de comodat de Teatrul Evreiesc de Stat. Numai că scena a devenit impracticabilă. Noi ne continuăm activitatea pe scări, prin cămăruţe şi în locuri mai puţin afectate. Inspectoratul de Stat în Construcţii ne-a interzis accesul în sală, fiindcă e periculos… se aude cum afară cad bucăţi (din teatru- n.r.)”, a declarat Maia Morgenstern recent, într-o emisiune televizată. Reprezentanţii Primăriei Capitalei de care aparţine acest teatru susţin că actorilor li s-a pus de mult la dispoziţie un spaţiu în Teatrul de Comedie.
Va intra în reparaţii capitale
“Trebuie refăcută structura întregii clădiri, nu doar acoperişul. Ieri s-a finalizat licitaţia şi în aproximativ trei săptămâni va intra acolo constructorul. Ei (actorii – n.r.) însă nu vor să plece din teatru, deşi le-am explicat că lucrările vor dura mai puţin de un an”, ne-a precizat ieri reprezentanţi ai Municipalităţii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro