Un nou eveniment de amploare în lumea interlopă din Capitală, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 august. Fiul lui Scandal, unul dintre membrii clanului Spoitoru, s-a însurat cu aleasa inimii lui într-o locație din sectorul 2 al Capitalei. 

La nunta lui Robert cu Jessica, naș a fost Petre Geamănu, fratele temuților Marin și Sandu Geamănu, iar la eveniment au cântat manelistul Florin Salam și Ștefan de la Bărbulești.

Să fie nunta, nuntă: ”Fără număr, fără număr”

“Toată lumea să fie fericită, că nouă așa ne place, să fie nunta, nuntă”, spune unul dintre socri.

De la socrul mare, fără număr, fără număr, fără număr. De la Cartof şi de la Scandal, pentru perechea mileniului”, este una dintre dedicaţiile făcute de manelist.

Nunta, la care au participat mai mulți membri ai grupării Spoitoru, dar și ai altor clanuri, a început în casa mirilor, unde s-au înghesuit zeci de persoane, apoi a continuat cu petrecerea de la restaurant. Imaginile sugerează prezența a peste 50 de persoane, câte permite legea.

Ce spune poliția

Nuntașii s-au îmbrățișat, și-au dat mâna și s-au sărutat, fără restricții.

Poliția spune că nu s-a primit nicio reclamație: “Există o filmare într-un cort, însă nu se poate stabili data și unde a avut loc evenimentul”.

Conform normelor instituite în starea de alertă, la o nuntă e permis accesul a maximum 50 de invitați. “În respectiva filmare, nu se văd decât cel mult 20 de persoane”, au transmis polițiștii.

Zeci de filmulețe pe rețelele sociale, inclusiv la ”nașul mare”

Cu toate acestea, inclusiv pe pagina de socializare a ”nașului mare” Petre Geamănu, ”viața noastră”, sunt postate filmulețe de la eveniment. Nimeni nu poartă mască de protecție.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește-ne pe Google News