ComenteazăNu stiu ce se mai intampla in acest moment la Resita. Pentru simplul motiv ca am scris aceste randuri inainte de a pleca din tara pentru o scurta perioada. Ce stiu insa e ca Resita va mai ramane multa vreme un punct nevralgic pe harta problemelor sociale din Romania. Ultima stire pe care am avut-o de la Combinatul Siderurgic era jenanta pentru protagonisti: in vinerea in care pe intreg teritoriul tarii era doliu national in memoria victimelor atentatelor din SUA, muncitorii se adunau iar in fata Prefecturii pentru a-si striga nemultumirile. N-a contat momentul de doliu, unanim asumat dintr-un sentiment firesc de solidaritate umana; ba chiar, la ora 12.00, cand s-a facut apel la tinerea celor trei minute de reculegere si liniste deplina, propunerea a fost intampinata cu huiduieli si fluieraturi. Clasa muncitoare nu „merge in Paradis”, asa cum incercau sa ne convinga „apostolii” religiei rosii a ultimilor zeci de ani ai secolului trecut.
Nu merge sigur in Paradis daca blocheaza drumuri. Nu merge sigur in Paradis daca-i ia la bataie pe reprezentantii patronului. Sunt toate lucruri care s-au intamplat si se intampla la Combinatul Siderurgic de la Resita. Combinat care tare mi-e teama ca are soarta pecetluita. Statul nu prea are ce sa faca cu el. Decat sa ne ia, iar, tuturor, bani din buzunar ca sa sustina salariile catorva mii de muncitori; numai ca vremurile s-au cam schimbat… Alt investitor nu cred ca va mai veni, chiar daca va fi primit cu paine, sare, mititei, sprit si lautari. Cui ii convine sa cumpere o fabrica ai carei muncitori s-au obisnuit ca, la fiecare nemultumire, sa blocheze orasul sau sa-l ia la suturi – la propriu – pe patron? Pana nu e prea tarziu, siderurgistii resiteni ar trebui sa inteleaga ca si-o fac cu mana lor. Sau cineva ar trebui sa-si asume riscul de a le explica acest lucru.