Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că la nivel naţional, până miercuri, 26 februarie ora 20.00, au fost completate 52.960 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2014 şi 8.344 de cereri pentru copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2014, potrivit România TV.
Părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2014-2015, începând de luni, 24 februarie, până în data de 14 martie. În cazul copiilor cu vârsta pentru integrarea în clasa pregătitoare, cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea copiilor. Validarea cererilor-tip se face zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00 (luni-vineri), respectiv 08.00 – 13.00 (sâmbăta).
În intervalul 21 – 22 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 25 martie – 4 aprilie, iar pe 11 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 14 – 18 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_035137b83ce9b32b060647192fd086ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58bedc47e47122a3beed08cb74af8d36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd07f5e347b1a1a2ae78eeb873f001be.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c210e9dba7e6a4c85908464000210325.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4d76fe3fd03c86d30e5abe6df6e9b72d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4862be65079360ab1f102dec4051fd54.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcc9fa550e2de9109bbe9d777a4e7be1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_81600a9eb63c33e6768a44ab1af598c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3c37d9cd21750b73f98becd3c1c9039b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4d1613d0531867124852d81d99b48d50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_fe0f3e530051df25848315803d567e45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f920a3ff41cb9b47239505995a2423d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_52072da31434872baeb965789ef68e41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cacfbe17b6e4f97fe2cdd1f82641591a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_eff381333fca5e7c41a73caa1de86058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9e74e5b4db47cf750b80aab00e3bd549.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2af57b0aa1160b43747dd4b147374c0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c049568164d6c48d743fe359605f6899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fe16a2997466da06bb02def4256430cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b58f88a529ba9ebedf93eaece2a76c2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6d12c4ab4c5f4b47782f19e7e007d7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9619ebee481013832ebc593ede2cd329.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4ea18c71c07e7f221d30a4712d199675.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.