La 15 ani şi-a făcut debutul pe scena muzicală din România alături de grupul Candy. Deşi succesul a fost pe măsură, Claudia a decis să se îndrepte către o carieră solo. S-a lansat sub titulatura „Cream” în anul 2002, odată cu lansarea primului ei single „Mai aproape” şi a primului album solo „Crede în mine”.
A urmat cel de-al doilea single, „Cânt pentru tine”, după care în 2003, pe 20 noiembrie, lansează cel de-al doilea album „Aştept”. De pe acest album ea promovează 2 piese „Închide Ochii”, o colaborare cu Marius Moga si „Jumătatea Mea”, un featuring cu trupa Simplu. Al treilea album, intitulat „Te vreau”, este lansat pe 01 ianuarie 2005. Pe 12 ianuarie 2006 apare şi cel de-al patrulea material sub numele de „48 de Ore”, de pe care sunt lansate 2 single-uri: „
După doi ani de muncă in străinatate, Claudia Pavel se întoarce cu un material nou-nouţ şi cu un nume de scenă nou: „Claudia Cream”. La sfârşitul anului 2008, lanseaza piesa „Candy” care are foarte mult succes la public. Piesa face parte de pe albumul “Wrong Girl For That”, un material realizat şi masterizat exclusiv în Suedia, Germania, Marea Britanie şi SUA.
În noiembrie 2009, Claudia Cream a anunţat că va susţine primul show unplugged din cariera ei, acompaniată de band-ul lui Tibi Scobiola şi cvartetul Passione. Şi-a anunţat participarea şi Oceana, interpreta hitului „Cry”. În aceeaşi perioadă, artista a început să-şi folosească mai mult numele din buletin, Claudia Pavel, în apariţiile media.
Transmite-i şi tu un mesaj Claudiei de ziua ei
Citeşte şi: Claudia Pavel: ”Am avut depresii urâte, când mă gândeam că nu sunt bună de nimic”
Claudia Pavel: „Nu văd rostul să-mi arăt sânii”